Cancerul de vezică urinară: cel mai frecvent tip de cancer al tractului urinar. Semne de avertizare şi recomandări

Cancerul de vezică urinară este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer care afectează sistemul urinar şi a zecea cauză principală de deces prin cancer în Statele Unite. Însă este important faptul că poate fi tratat atunci când este depistat în stadiu incipient.

Mulţi oameni presupun că apare din senin, dar cancerul de vezică urinară se anunţă adesea prin semne subtile.

Simptomele şi semnele timpurii ale cancerului de vezică urinară

Cel mai frecvent — şi adesea primul — simptom al cancerului de vezică urinară este sângele în urină (hematurie). Culoarea urinei poate varia de la roz pal la fumuriu, ruginiu, roşu aprins sau roşu închis. Sângele poate apărea doar o dată sau de două ori, ceea ce face uşor să fie ignorat sau atribuit altor afecţiuni comune, cum ar fi o infecţie a tractului urinar sau sângerări postmenopauză la femei. Această confuzie întârzie adesea diagnosticul, permiţând cancerului să avanseze într-un stadiu în care este mai dificil de tratat.

Alte simptome comune includ următoarele:

• Durere, senzaţie de arsură sau iritaţie în timpul urinării.
• Nevoie bruscă de a urina chiar şi atunci când vezica nu este plină.
• Urinare mai frecventă decât de obicei.
• Trezirea noaptea cu o nevoie puternică de a urina.

Simptomele bolii în stadiu avansat

Când cancerul de vezică urinară avansează sau se răspândeşte dincolo de vezică, poate provoca simptome mai răspândite, inclusiv următoarele:

• Durere în partea laterală a spatelui, sub coaste şi deasupra taliei.
• Durere abdominală.
• Durere sau sensibilitate osoasă.
• Pierderea poftei de mâncare sau scădere inexplicabilă în greutate.
• Umflarea picioarelor.
• Oboseală persistentă.
• Incapacitatea de a urina.

Ce cauzează cancerul de vezică urinară?

Vezica urinară este un organ în formă de balon situat în partea inferioară a abdomenului, care stochează urina până când aceasta este gata să fie eliminată. Ea face parte din sistemul urinar, care include, de asemenea, rinichii (care filtrează toxinele din sânge pentru a produce urină), ureterele (care transportă urina către vezică) şi uretra (prin care urina iese din corp). Uretra este mai scurtă la femei şi mai lungă la bărbaţi.

Cancerul de vezică urinară se dezvoltă atunci când celulele din interiorul sau din jurul vezicii urinare încep să crească anormal. Aproximativ 90% din cazuri sunt carcinom urotelial, care începe în celulele care căptuşesc interiorul vezicii urinare. În majoritatea cazurilor, tumora rămâne limitată la mucoasa internă. Deoarece celulele uroteliale căptuşesc şi alte părţi ale tractului urinar – inclusiv pelvisul renal, ureterele şi uretra – persoanele cu cancer de vezică urinară pot dezvolta tumori şi în aceste zone. Din acest motiv, medicii examinează de obicei întregul tract urinar atunci când evaluează şi monitorizează boala.

Alte tipuri de cancer de vezică urinară includ carcinomul cu celule scuamoase, care implică celule plate, asemănătoare pielii, şi adenocarcinomul, care apare în celulele care formează glandele.

Cauza exactă a cancerului de vezică urinară nu este pe deplin înţeleasă, dar cercetătorii au identificat mai mulţi factori care cresc riscul. Aceştia includ factori genetici şi de altă natură.

Cancerul de vezică urinară se dezvoltă atunci când anumite mutaţii genetice se acumulează în gene, permiţând celulelor să crească necontrolat şi să formeze tumori. În majoritatea cazurilor, acestea sunt mutaţii somatice, ceea ce înseamnă că sunt dobândite în timpul vieţii unei persoane, mai degrabă decât moştenite. Genele frecvent afectate includ FGFR3, PIK3CA, KDM6A şi TP53. Pierderea materialului genetic de pe cromozomul 9 este, de asemenea, observată frecvent şi poate contribui la dezvoltarea precoce a bolii. Aceste mutaţii pot rezulta din expuneri la factori de mediu, cum ar fi substanţele cancerigene, sau pot apărea aleatoriu.

Un număr mic de variante genetice moştenite, inclusiv GSTM1 şi NAT2, pot reduce capacitatea organismului de a descompune substanţele chimice nocive, crescând sensibilitatea la agenţi cancerigeni, cum ar fi fumul de ţigară şi substanţe industriale. Anumite sindroame moştenite, inclusiv sindromul Lynch şi sindromul Cowden, pot creşte riscul, de asemenea.

Factorii de mediu, medicali şi de stil de viaţă pot creşte, de asemenea, riscul de cancer de vezică urinară prin expunerea mucoasei vezicii urinare la substanţe chimice nocive, iritaţii cronice sau alte leziuni pe termen lung.

- Fumatul: Fumatul este cel mai important factor de risc pentru cancerul de vezică urinară, crescând riscul de cel puţin trei ori şi reprezentând, probabil, aproximativ jumătate din toate cazurile. Substanţele chimice nocive din tutun intră în fluxul sanguin, sunt filtrate de rinichi şi se acumulează în urină, unde intră în contact direct cu mucoasa vezicii urinare. Riscul scade treptat după renunţarea la fumat.

- Expunerea la substanţe chimice: Expunerea la substanţe chimice industriale — în special amine aromatice precum benzidina şi beta-naftilamina — a fost utilizată de-a lungul timpului în fabricarea coloranţilor, a cauciucului, a pielii, a textilelor, a vopselelor şi în tipografie. Persoanele care lucrează ca zugravi, maşinişti, tipografi, pompieri, coafori şi şoferi de camion pot fi expuse unui risc crescut din cauza expunerii continue la coloranţi chimici, fum sau gaze de eşapament diesel. Deoarece cancerul de vezică urinară se poate dezvolta în decurs de zeci de ani, efectele pot apărea abia după 30-40 de ani.

- Expunerea la arsen: Expunerea la arsen — provenit din surse naturale sau din contaminare industrială — poate creşte riscul de cancer de vezică urinară atunci când acesta contaminează apa potabilă. Arsenul este un factor carcinogen cunoscut, care poate deteriora ADN-ul, afecta mecanismele de reparare celulară şi altera expresia genelor.

- Medicamente şi suplimente: Medicamentul pentru diabet Pioglitazone a fost asociat cu un risc crescut de cancer de vezică urinară, în special la doze mai mari. Suplimentele care conţin acid aristolochic — prezent în anumite plante utilizate în remediile tradiţionale pe bază de plante — au fost, de asemenea, asociate cu cancerele uroteliale, inclusiv cancerul de vezică urinară, deoarece pot provoca leziuni mutaţionale ale ADN-ului în celulele uroteliale.

- Iritaţia cronică a vezicii urinare şi infecţiile: Infecţiile tractului urinar pe termen lung, calculii renali sau vezicali, utilizarea prelungită a cateterului şi infecţiile parazitare, cum ar fi schistosomiaza, au fost asociate cu un risc crescut de cancer de vezică urinară, în special carcinomul cu celule scuamoase. Se consideră că iritaţia cronică şi inflamaţia mucoasei vezicii urinare, fie că sunt cauzate de infecţii, calculi sau leziuni, contribuie la acest risc.

- Expunerea la radiaţii: Expunerea la radiaţii — inclusiv radioterapia la nivelul abdomenului sau pelvisului, expunerea profesională sau expunerea în urma accidentelor nucleare — creşte riscul de cancer de vezică urinară.

- Consum ridicat de carne roşie şi procesată: Consumul excesiv de carne roşie şi procesată a fost asociat cu o creştere de aproximativ20% a riscului de cancer de vezică urinară. Cu toate acestea, consumul moderat de carne roşie neprocesată poate furniza nutrienţi esenţiali, precum proteine, fier şi vitamina B12, care susţin menţinerea generală a ţesuturilor şi funcţia imunitară.

- Consum redus de apă: Un consum prea redus de apă poate creşte riscul, deoarece hidratarea regulată ajută la curăţarea vezicii urinare şi reduce timpul în care substanţele chimice dăunătoare rămân în contact cu mucoasa vezicii.

- Cafeaua decofeinizată: Un studiu din 2025, care a implicat peste 120.000 de participanţi, a constatat că bărbaţii care consumau cafea decofeinizată aveau un risc semnificativ mai mare de a dezvolta cancer de vezică urinară decât cei care nu consumau.

- Consumul de opiu: Deşi opiul are utilizări medicale pentru ameliorarea durerii, acesta este folosit şi ilegal şi a fost asociat cu un risc crescut de a dezvolta cancer de vezică urinară.

- Antecedente de cancer: Un istoric personal de cancer urotelial, cum ar fi cancerul de vezică urinară, creşte riscul de a dezvolta o altă tumoare în altă parte a tractului urinar, chiar şi după ce cancerul iniţial a fost îndepărtat. Cancerul de vezică urinară prezintă, de asemenea, un risc de recidivă de 50% până la 80% după tratament, fie ca recidivă a cancerului iniţial, fie ca un cancer nou, separat.

- Chimioterapia anterioară: Anumite medicamente de chimioterapie, inclusiv ciclofosfamida sau ifosfamida, pot irita vezica urinară şi pot creşte riscul de cancer de vezică urinară.

- Anumite malformaţii congenitale: Afecţiuni rare, precum malformaţiile urachusului şi extrofia vezicii urinare, pot creşte riscul de cancer de vezică urinară mai târziu în viaţă. Malformaţiile urachusului implică o conexiune persistentă sau anormală între vezică şi zona buricului, care poate dezvolta chisturi sau poate deveni canceroasă, în timp ce extrofia vezicii urinare apare atunci când vezica nu se închide complet în timpul dezvoltării fetale, lăsând-o expusă şi mai predispusă la infecţii cronice şi la riscul de cancer pe termen lung.

- Transplantul de organe: Persoanele care au beneficiat de un transplant de organe au nevoie de medicamente imunosupresoare, care pot duce la infecţii ale vezicii urinare mai frecvente, asociate cu un risc mai mare de cancer de vezică urinară.

Anumiţi factori demografici şi nemodificabili pot influenţa, de asemenea, riscul de cancer de vezică urinară:

• Vârsta: Riscul creşte odată cu vârsta, majoritatea cazurilor apărând la persoanele cu vârsta peste 55 de ani.
• Sexul: Bărbaţii au o probabilitate de aproximativ trei ori mai mare decât femeile de a dezvolta cancer de vezică urinară.
• Etnia: Cancerul de vezică urinară apare de aproximativ două ori mai des la persoanele de rasă albă decât la populaţiile afro-americane şi hispanice, iar populaţiile asiatico-americane tind să aibă rate de incidenţă uşor mai scăzute, însă motivele rămân neclare.

Cum se diagnostichează cancerul de vezică urinară?

Ratele de mortalitate cauzate de cancerul de vezică urinară au scăzut cu aproximativ 1,4% anual din 2016, probabil datorită depistării precoce şi tratamentelor îmbunătăţite, potrivit Societăţii Americane de Cancer.

Screening

Unii medici pot recomanda screeningul persoanelor cu risc ridicat de cancer de vezică urinară, folosind analiza urinei, citologia urinei şi, ocazional, cistoscopia.

Însă marile organizaţii medicale, inclusiv Societatea Americană de Cancer, nu recomandă, în general, screeningul de rutină pentru cancerul de vezică urinară atunci când nu există simptome, pentru persoanele cu risc mediu, deoarece dovezile actuale arată că screeningul nu reduce mortalitatea cauzată de această boală.

Diagnosticul începe de obicei cu o analiză a simptomelor pentru a orienta un examen fizic mai specific, urmat de teste suplimentare.

Examinări imagistice şi teste procedurale

Medicii pot utiliza imagistica şi testele procedurale pentru a examina tractul urinar, a identifica tumorile şi a determina dacă cancerul s-a răspândit.

- Cistoscopia: Se utilizează un tub subţire, iluminat, pentru a examina vezica urinară şi uretra în căutarea tumorilor sau a altor anomalii. De asemenea, poate preleva probe pentru biopsie sau irigări ale vezicii urinare. O versiune fluorescentă utilizează un colorant special şi lumină albastră pentru a detecta mai bine celulele canceroase.

- Ureteroscopia: Similară cistoscopiei, dar examinează tractul urinar superior, inclusiv ureterele şi pelvisul renal.

- Biopsie/rezecţie transuretrală a tumorii vezicale (TURV): Îndepărtează ţesutul tumoral prin uretră pentru analiză de laborator şi serveşte, de asemenea, ca tratament primar pentru boala în stadiu incipient.

- Pielogramă intravenoasă: Utilizează colorant injectat şi raze X pentru a vizualiza tractul urinar şi a detecta anomalii.

- Tomografie computerizată (CT) sau urografie CT: Produce imagini detaliate pentru a detecta tumorile şi a evalua dacă cancerul s-a răspândit.

- RMN: Oferă imagini detaliate pentru a determina dacă cancerul s-a răspândit dincolo de vezică.

- Ecografie: Utilizează unde sonore pentru a examina organele din apropiere şi a căuta semne de răspândire.

Analize de sânge

Analizele de sânge pot ajuta la evaluarea funcţiei organelor şi la identificarea semnelor că cancerul s-a răspândit.

• Teste de funcţionare a rinichilor: Detectează posibile probleme renale sau blocaje.
• Teste legate de ficat (cum ar fi fosfataza alcalină): Pot indica răspândirea la oase sau ficat.

Alte teste

Teste suplimentare pot ajuta la evaluarea simptomelor urinare şi la detectarea modificărilor legate de cancer în urină.

• Testul de uroflux: Măsoară cât de bine urinează o persoană, înregistrând fluxul de urină şi timpul necesar pentru golirea vezicii urinare.
• Teste bazate pe urină: Acestea sunt adesea utilizate în stadiile incipiente ale diagnosticului. Analiza de urină verifică prezenţa sângelui, a bacteriilor şi a celulelor anormale. O cultură de urină caută bacterii pentru a determina dacă simptomele sunt cauzate de o infecţie a tractului urinar. Citologia urinei examinează celulele din urină sau din spălătura vezicii urinare pentru a detecta celule anormale sau canceroase. Testele de biomarkeri urinari verifică prezenţa unor substanţe specifice (markeri tumorali) în urină care pot indica cancerul de vezică urinară.

Testarea genetică

Testarea genetică este recomandată doar pentru anumiţi pacienţi — în special cei diagnosticaţi la o vârstă mai tânără sau cu antecedente familiale de tipuri de cancer asociate, cum ar fi cancerul de colon sau de vezică urinară. Aceste teste identifică modificările genetice moştenite care pot creşte riscul.

Evaluarea şi stadiul cancerului de vezică urinară

Odată diagnosticat cancerul de vezică urinară, acesta este clasificat şi stadializat pentru a ajuta la orientarea deciziilor de tratament şi la estimarea prognosticului.

Evaluarea descrie aspectul celulelor canceroase anormale în comparaţie cu celulele sănătoase. Cancerele de grad scăzut tind să semene mai mult cu celulele normale, cresc mai lent şi sunt mai puţin susceptibile de a se răspândi, în timp ce cancerele de grad înalt par mai anormale, cresc mai repede şi sunt mai susceptibile de a se răspândi sau de a recidiva. Majoritatea cancerelor invazive de vezică urinară sunt de grad înalt la momentul diagnosticării.

Stadiul se referă la cât de avansat este cancerul şi unde s-a răspândit în organism.

În stadiul 0 al cancerului de vezică urinară, cancerul este limitat la mucoasa vezicii urinare. În stadiul 1, acesta a crescut în ţesutul de sub mucoasă, dar nu a ajuns la muşchi.

Stadiul 2 marchează un punct de cotitură, cancerul răspândindu-se în muşchiul vezicii urinare. În stadiul 3, acesta se extinde dincolo de vezică în ţesutul adipos sau organele din apropiere. În stadiul 4, cancerul s-a răspândit la organe îndepărtate, cum ar fi plămânii, oasele sau ficatul. Pe măsură ce cancerul de vezică urinară progresează de la stadiul 2 la stadiul 4, rata de supravieţuire la 5 ani scade brusc — de la 73% la 9%.

Tratamente pentru cancerul de vezică urinară

Tratamentul cancerului de vezică urinară depinde de stadiul şi gradul cancerului, precum şi de starea generală de sănătate şi preferinţele persoanei.

1. Tratamente în stadiu incipient (stadiile 0 şi 1)

Cancerul de vezică urinară în stadiu incipient este limitat la mucoasa internă sau la ţesutul conjunctiv din apropiere (neinvaziv muscular), iar tratamentul este ghidat de grupa de risc a pacientului.

- Chirurgia: Chirurgia este tratamentul principal pentru cancerul de vezică urinară în stadiu incipient. Procedura standard este TURBT, care îndepărtează tumorile prin uretră şi poate fi singurul tratament necesar, deşi uneori este repetată pentru a se asigura că tot cancerul a dispărut.

- Imunoterapia sau chimioterapia intravezicală: După o procedură TURV, cancerul de vezică urinară în stadiu incipient poate fi tratat cu imunoterapie sau chimioterapie intravezicală, în care medicamentele sunt administrate direct în vezică. Tratamentele obişnuite includ tulpina bacteriană Bacillus Calmette-Guérin (BCG) pentru imunoterapie şi mitomicină sau gemcitabină pentru chimioterapie. Cazurile cu risc scăzut sau intermediar pot primi o singură doză de chimioterapie la scurt timp după operaţie, în timp ce cazurile cu risc intermediar şi ridicat sunt adesea supuse unui ciclu de şase săptămâni (terapie de inducţie), în special cu BCG. Dacă are succes, poate urma o terapie de întreţinere, cu o durată de până la un an pentru chimioterapie sau de până la trei ani pentru BCG, pentru a preveni recidiva. Tratamentul cu BCG poate fi repetat dacă cancerul revine sau persistă.

- Cistectomie: Îndepărtarea parţială sau completă a vezicii urinare poate fi recomandată pentru cazurile cu risc mai ridicat sau atunci când alte tratamente eşuează.

2. Tratamente pentru cancerul de vezică urinară cu invazie musculară (stadiile 2 şi 3)

Secvenţa tratamentelor depinde dacă se foloseşte sau nu o terapie pentru păstrarea vezicii urinare.

- Chirurgie: Cistectomia radicală, sau îndepărtarea întregii vezici urinare, este procedura cea mai frecventă, urmată de crearea unei noi căi de evacuare a urinei din organism, numită deviere urinară. Adesea, ganglionii limfatici din pelvis sunt îndepărtaţi (disecţia ganglionilor limfatici pelvieni) în acelaşi timp. În unele cazuri, tumorile sunt îndepărtate prin uretra (TURV), mai ales dacă se utilizează o tehnică de păstrare a vezicii urinare. Cistectomia parţială, care îndepărtează doar o parte din vezică, este utilizată mai rar ca tratament.

- Reconstrucţia vezicii urinare şi crearea de stome: După îndepărtarea vezicii urinare, urina este redirecţionată folosind diferite opţiuni de reconstrucţie. O urostomie (un canal ileal) creează o stomă pe abdomen, prin care urina se scurge într-o pungă externă. O neovezică utilizează o secţiune a intestinului subţire pentru a forma un rezervor intern conectat la uretră, permiţând urinarea prin corp. O deviere urinară continentă utilizează, de asemenea, o pungă internă realizată din intestin, dar urina este drenată printr-o stomă folosind un cateter, în loc să fie colectată continuu într-o pungă externă.

- Chimioterapia: Chimioterapia este utilizată de obicei înainte de operaţia de îndepărtare a vezicii urinare, dar uneori după aceasta sau singură, dacă operaţia nu este posibilă. Tratamentul se administrează de obicei intravenos şi include, de regulă, combinaţii de medicamente pe bază de cisplatină.

- Radioterapie: Radioterapia poate fi utilizată împreună cu chimioterapia după îndepărtarea tumorii sau singură, dacă intervenţia chirurgicală nu este posibilă. Radioterapia utilizează raze X de înaltă energie pentru a distruge celulele canceroase din vezică care ar putea să nu fie vizibile în timpul intervenţiei chirurgicale, minimizând în acelaşi timp leziunile ţesutului sănătos.

- Abordarea de conservare a vezicii urinare: În unele cazuri, TURV urmată de chimioterapie şi radioterapie combinate (chimioradioterapie) poate permite conservarea vezicii urinare. Aceasta este urmată de obicei de tratamentul ganglionilor limfatici pelvieni pentru a trata orice răspândire ascunsă.

- Terapia ţintită: Terapiile ţintite atacă molecule specifice din celulele canceroase pentru a opri creşterea acestora, minimizând în acelaşi timp leziunile la celulele normale. Erdafitinib poate fi utilizat dacă cancerul prezintă mutaţii ale genelor FGFR2 sau FGFR3, care nu răspund la chimioterapie.

- Imunoterapia: Imunoterapia ajută sistemul imunitar să combată cancerul de vezică urinară şi poate fi utilizată atunci când cancerul continuă să crească după chimioterapie, reapare în decurs de un an, nu poate fi tratat prin intervenţie chirurgicală sau chimioterapie sau prezintă un risc ridicat de recidivă. Este adesea administrată singură, uneori împreună cu chimioterapia, sau ca terapie de întreţinere după chimioterapie.

3. Tratamente pentru cancerul de vezică urinară de metastază (stadiul 4)

În acest stadiu, tratamentul se concentrează pe ameliorarea simptomelor, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi încetinirea progresiei bolii, mai degrabă decât pe vindecarea acesteia.

Opţiunile variază în funcţie de cât de mult s-a răspândit cancerul, dar pot include următoarele:

• Combinaţii de medicamente, cum ar fi pembrolizumab cu enfortumab vedotin.
• Chimioterapie singură sau urmată de imunoterapie de întreţinere.
• Imunoterapie singură.
• Radioterapie combinată cu chimioterapie pentru a îmbunătăţi eficacitatea.
• Intervenţie chirurgicală, inclusiv cistectomie radicală sau deviere urinară, pentru a ameliora simptomele sau a preveni complicaţii precum blocajul urinar.
• Îngrijiri paliative pentru gestionarea simptomelor şi susţinerea calităţii vieţii.

4. Tratamente pentru cancerul de vezică urinară recurent

Tratamentul depinde de terapiile utilizate înainte de reapariţia cancerului. Opţiunile pot include chimioterapia sistemică, medicamente de imunoterapie sau terapii ţintite. În unele cazuri, chirurgia poate fi utilizată pentru recidivele localizate sau neinvazive muscular, uneori urmată de chimioterapie şi imunoterapie. Radioterapia poate fi, de asemenea, utilizată ca tratament paliativ pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor.

5. Acupunctura şi presopunctura

Acupunctura şi presopunctura se impun ca terapii complementare sigure pentru persoanele care suferă o intervenţie chirurgicală pentru cancer urologic. Cercetările sugerează că acestea pot reduce durerea perioperatorie şi utilizarea opioidelor, pot ajuta la prevenirea sau tratarea greţurilor şi vărsăturilor postoperatorii şi pot îmbunătăţi recuperarea funcţiei intestinale şi a alimentaţiei orale, ceea ce poate scurta, de asemenea, durata spitalizării.

Acupunctura poate contribui, de asemenea, la reducerea durerii şi a simptomelor urinare la pacienţii cu cancer de vezică urinară care urmează terapia cu BCG.

6. Terapia cognitivă

Terapia cognitivă utilizează tehnici precum respiraţia profundă şi imagistica ghidată pentru a ajuta la antrenarea creierului în vederea unui control mai bun al vezicii urinare, fără a se baza pe medicamente sau intervenţii chirurgicale. Aceasta poate fi eficientă în gestionarea incontinenţei de urgenţă şi în îmbunătăţirea stării generale de sănătate a vezicii urinare, în special la femei.

7. Tratamente emergente şi experimentale

Cercetătorii continuă să exploreze terapii mai noi, concepute pentru a viza cancerul de vezică urinară cu mai multă precizie şi pentru a îmbunătăţi rezultatele atunci când tratamentele standard nu sunt eficiente.

Terapia genică: Această abordare experimentală modifică ADN-ul pacientului pentru a ajuta la combaterea cancerului prin adăugarea de gene sănătoase, corectarea sau eliminarea celor defecte sau blocarea creşterii cancerului. În cazul cancerului de vezică urinară, aceasta este utilizată în cazuri selectate în care boala nu s-a răspândit în stratul muscular, dar nu răspunde la terapia intravezicală standard.

Conjugate anticorp-medicament (ADC): Aceste terapii ţintite combină un anticorp care vizează cancerul cu un medicament puternic de chimioterapie, administrându-l direct celulelor tumorale şi minimizând în acelaşi timp efectele negative asupra celulelor sănătoase, ceea ce ajută la reducerea efectelor secundare. ADC-urile sunt aprobate în prezent în principal pentru boala metastazică, unde sunt administrate intravenos conform unui program regulat şi continuate atâta timp cât sunt eficiente.

Metode naturale şi legate de stilul de viaţă în cazul cancerului de vezică urinară

Alegerea stilului de viaţă poate susţine sănătatea generală, poate atenua efectele secundare ale tratamentului şi poate reduce riscul de recidivă.

1. Dieta

Deşi nu există o dietă specifică pentru cancerul de vezică urinară, concentrarea pe o dietă echilibrată poate ajuta la menţinerea sănătăţii generale în timpul tratamentului şi al recuperării.

Un studiu anterior a constatat că un consum mai mare de broccoli — în special broccoli crud — a fost asociat cu o mortalitate generală şi specifică cancerului de vezică urinară semnificativ mai scăzută, în timp ce alte fructe, legume şi legume crucifere nu au arătat o asociere clară cu supravieţuirea.

Anumite alimente sau suplimente pot ajuta, de asemenea, la ameliorarea simptomelor legate de tratament. De exemplu, oxidul de magneziu, apa minerală şi psylliumul pot ajuta în cazul constipaţiei, în timp ce proteinele slabe pot ajuta la menţinerea forţei musculare în timpul chimioterapiei. Este importantă şi menţinerea unei hidratări adecvate — prin consumul de apă sau alternative precum ceaiurile din plante sau apa aromatizată, deşi necesarul de lichide trebuie discutat cu un medic.

Persoanele care suferă de greaţă şi diaree pot consuma mese mai mici, alegând alimente cu conţinut redus de fibre, uşor de digerat, evitând temperaturile extreme şi limitând consumul de lactate, alimente grase sau picante, băuturi zaharoase, cofeină şi alcool. Refaceţi nivelul de electroliţi cu alimente precum bananele, bulionul şi nucile. Pentru a reduce gustul metalic cauzat de obicei de chimioterapie, unele persoane consideră utilă condimentarea alimentelor cu lămâie sau lime.

2. Meditaţia şi mindfulness

Un studiu din 2025 a constatat că combinarea chimioterapiei cu epirubicină cu intervenţii bazate pe concentrare poate îmbunătăţi îngrijirea cancerului prin reducerea efectelor secundare legate de tratament şi a suferinţei psihologice la persoanele cu tumori ale sistemului urinar.

Meditaţia şi yoga pot îmbunătăţi calitatea vieţii la femeile supravieţuitoare de cancer prin reducerea stresului şi ameliorarea simptomelor fizice, cum ar fi oboseala şi durerea.

3. Exerciţiul fizic

Exerciţiul fizic este asociat în mod pozitiv cu îmbunătăţirea calităţii vieţii la supravieţuitorii de cancer de vezică urinară. O revizuire sistematică din 2021 a 23 de studii a constatat că adoptarea unui stil de viaţă sănătos — inclusiv activitate fizică regulată — poate reduce riscul de a dezvolta cancer de vezică urinară şi poate contribui la rezultate mai bune în ceea ce priveşte supravieţuirea şi calitatea generală a vieţii.

4. Muzica

Un studiu din 2024 realizat pe 160 de bărbaţi cu cancer de vezică urinară supuşi unei cistoscopii flexibile de urmărire a constatat că participanţii care au ascultat muzică cu căşti cu anulare a zgomotului au prezentat un nivel semnificativ mai scăzut de anxietate post-procedură şi un nivel mai ridicat de satisfacţie şi disponibilitate de a repeta procedura decât cei care nu au ascultat muzică.

Cum pot preveni cancerul de vezică urinară?

Deşi nu toate tipurile de cancer de vezică urinară pot fi prevenite, mai multe strategii bazate pe dovezi pot reduce semnificativ riscul.

Recomandări alimentare

Următoarele recomandări alimentare pot fi utile în prevenirea cancerului de vezică urinară:

• Consumaţi mai multe legume, în special legume fără amidon, cum ar fi legumele cu frunze verzi, broccoli şi ardeii.
• Includeţi cereale integrale şi fibre alimentare în dietă.
• Consumaţi peşte şi legume crucifere, care pot ajuta la reducerea riscului.
• Consumaţi alimente bogate în vitaminele E, C şi D.
• Limitaţi consumul de carne procesată şi consumaţi o cantitate moderată de carne roşie.
• Menţineţi-vă bine hidrataţi.

Alte sfaturi

Măsuri suplimentare legate de stilul de viaţă şi de mediu pot contribui, de asemenea, la reducerea riscului de cancer de vezică urinară:

• Renunţaţi la fumat sau evitaţi să începeţi.
• Menţineţi o greutate sănătoasă.
• Purtaţi îmbrăcăminte de protecţie şi măşti atunci când lucraţi cu substanţe chimice nocive.
• Evitaţi medicamentele şi remediile pe bază de plante care conţin acid aristolochic.
• Evitaţi consumul de opiu.
• Trataţi prompt infecţiile tractului urinar şi solicitaţi îngrijire medicală pentru calculi renali sau vezicali.
• Limitaţi expunerea inutilă la radiaţii.

Reducerea riscului de recidivă

Unele dovezi sugerează că administrarea de doze mari de anumite vitamine şi minerale — inclusiv vitaminele A, B6, C şi E, împreună cu seleniu şi zinc — poate contribui la reducerea riscului de recidivă.

În acelaşi timp, un aport ridicat de acid folic sintetic poate creşte riscul de recidivă în cazul cancerului de vezică urinară fără invazie musculară, ceea ce sugerează că pacienţii ar trebui să fie precauţi şi să solicite sfatul medicului cu privire la aportul de folat.

Posibile complicaţii ale cancerului de vezică urinară

În cazul cancerului de vezică urinară, complicaţiile pot apărea din cauza creşterii tumorii care blochează fluxul de urină, a sângerărilor, a răspândirii către alte organe, a infecţiilor recurente sau a efectelor secundare ale tratamentelor, cum ar fi chirurgia, chimioterapia sau radioterapia. Complicaţiile potenţiale includ următoarele:

• Anemie.
• Umflarea ureterelor din cauza acumulării de urină.
• Îngustarea uretrei.
• Pierderea controlului vezicii urinare.
• Dificultăţi de erecţie la bărbaţi.
• Disfuncţie sexuală la femei.

  Sursa: Epoch Times SUA