Ce spune Fenechiu despre desemnarea-surpriză a lui Veştea drept premier şi despre o eventuală rupere a PNL

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a criticat luni, la RFI, desemnarea lui Adrian Veştea în funcţia de prim-ministru fără consultarea prealabilă a partidelor şi susţine că o eventuală excludere a acestuia din PNL poate fi decisă doar de Congresul formaţiunii. Totodată, liberalul consideră că preşedintele Nicuşor Dan a încălcat Constituţia, dar nu există motive pentru suspendarea sa.
„Mi se pare o decizie care dă dovadă de foarte multă lipsă de consideraţie pentru PNL şi care este oarecum în afara procedurii constituţionale, care prevede pe de o parte consultări anterior fiecărei desemnări şi pe de altă parte presupune acordul partidului din care face parte persoana desemnată, pentru că scopul desemnării este acela de a construi un Guvern valid, un Guvern cu o majoritate, scopul desemnării nu este de a crea o problemă unui partid”, a spus Daniel Fenchiu.
În opinia liberalului, prin această desemnare, Nicuşor Dan a încălcat Constituţia:
„Da, în opinia mea, Nicuşor Dan a încălcat Constituţia. Eu cred că o sesizare la CCR pe conflict între autorităţi e o chestiune care ar putea să primească o dezlegare interesantă de la CCR, care să ne ajute pe viitor”.
Chestionat dacă gestul lui Nicuşor Dan reprezintă un motiv pentru suspendarea preşedintelui, Daniel Fenechiu a declarat: „Nu, nu, nu, nu, nu, să nu exagerăm! Eu am spus că a încălcat Constituţia pe această procedură, nu am vorbit de suspendare (...). Miza într-o ţară sănătoasă la cap nu e să suspenzi preşedintele. Adică faptul că preşedintele la un moment dat are altă interpretare a Constituţiei nu înseamnă că trebuie să-l suspenzi, înseamnă că actul respectiv trebuie să fie constatat ca fiind neconstituţional şi preşedintele să fie obligat să respecte procedura constituţională şi să emită alt act, cu respectarea procedurii”.
În ceea ce priveşte situaţia lui Adrian Veştea în partid, liderul senatorilor PNL susţine că o eventuală excludere poate fi decisă doar de Congres.
„Domnul Veştea este prim-vicepreşedinte. Din punct de vedere statutar, nu poate fi exclus decât de Congres din PNL. Eu nu sunt un tip atât de revoluţionar. Nu ştiu dacă în momentul de faţă soluţia este excluderea sau nu, pentru că domnul Veştea va trebui să facă o informare colegilor în legătură cu ce s-a întâmplat, care au fost raţiunile care au stat la baza desemnării sale”, a declarat senatorul PNL.
Întrebat care tabără este mai consistentă în prezent în PNL, cea pro sau cea anti Ilie Bolojan, Daniel Fenechiu a răspuns: „Mi-e greu să vă spun. Eu cred că partidul va rămâne strâns în jurul lui Ilie Bolojan (...). Important este să fim raţionali, să fim echilibraţi şi principiali”.
Referitor la riscul unei rupturi în partid, senatorul liberal a declarat: „Bun, în momentul în care un număr de colegi sunt nemulţumiţi de decizia Biroului Naţional, orice lucru este posibil. Deci un risc există, nu cred că este foarte mare, dar nu poate fi evitat, pentru că este evident că pot exista mişcări sau poziţionări ale unor colegi, care probabil pot să aprecieze că nu se regăsesc în modul în care face politică conducerea PNL, un mod care ne-a adus totuşi foarte multă încredere din partea românilor (...), este evident că oamenii care nu se regăsesc în acest curent de opinie ar putea să aibă altă poziţie şi da, ar putea să-şi caute alt drum în viaţă”.