Congo raportează o creştere zilnică record a cazurilor de Ebola, la o lună după declararea epidemiei

Un posibil pacient cu Ebola, transportat la spital (Arhivă) (Lokman Tarim/Anadolu Agency/Getty Image)
Redacţia
15.06.2026
Un posibil pacient cu Ebola, transportat la spital (Arhivă) (Lokman Tarim/Anadolu Agency/Getty Image)
Redacţia
15.06.2026

Autorităţile din Republica Democrată Congo au raportat una dintre cele mai mari creşteri zilnice ale numărului de cazuri de Ebola, pe măsură ce virusul se răspândeşte rapid, iar eforturile de supraveghere se intensifică într-una dintre cele mai dificile regiuni ale lumii.

Ministerul congolez al Sănătăţii a anunţat duminică faptul că 72 de noi cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, ceea ce ridică numărul total al cazurilor confirmate la 782.

Dintre acestea, 181 de persoane au murit, inclusiv 29 de decese raportate în ultima zi.

Ministerul a precizat că, deşi cifrele arată o răspândire rapidă a epidemiei, ele reflectă şi îmbunătăţirea activităţilor de supraveghere.

„Membrii comunităţilor raportează cazuri suspecte, iar echipele de intervenţie le investighează”, a transmis instituţia pe platforma X, potrivit AP News..

Numărul real al infectărilor ar putea fi mai mare, deoarece epidemia a fost confirmată oficial pe 15 mai, la câteva săptămâni după momentul în care se presupune că a început.

Epidemia este provocată de rarul virus Bundibugyo, pentru care nu s-au efectuat teste în primele zile ale focarului.

Virusul Zair, mult mai răspândit şi pentru care există acum un vaccin, a fost responsabil pentru majoritatea celor 16 epidemii anterioare de Ebola din Congo.

Autorităţile au anunţat că rata de acoperire a activităţilor de identificare şi monitorizare a contacţilor a scăzut la 56%, o diminuare semnificativă faţă de săptămâna trecută, în condiţiile în care echipele medicale încearcă să localizeze persoanele care ar fi putut fi expuse la virus.

Nu a fost oferită o explicaţie imediată pentru această scădere.

Anterior, autorităţile sanitare congoleze au afirmat că procesul de urmărire a contacţilor este îngreunat de rezistenţa unor comunităţi locale şi de extinderea rapidă a epidemiei în noi zone sanitare, ceea ce a crescut considerabil volumul de muncă al echipelor de supraveghere.

Ministerul Sănătăţii a anunţat duminică şi că 40 de persoane s-au vindecat de la începutul epidemiei, iar rata actuală de mortalitate este de 23%.

Între timp, viaţa îşi urmează cursul, inclusiv activităţile de noapte, pe măsură ce populaţia încearcă să se adapteze situaţiei.

OMS şi Africa CDC îşi intensifică intervenţia

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat duminică faptul că îşi intensifică activităţile de testare, identificare a contacţilor şi tratament.

Tone de materiale şi echipamente medicale furnizate de OMS au ajuns deja în Congo.

La rândul său, Africa Centres for Disease Control and Prevention a anunţat că mobilizează experţi tehnici şi sprijină laboratoarele, identificarea cazurilor şi eforturile de informare a comunităţilor pentru accelerarea răspunsului la epidemie.

„Rămânem angajaţi să sprijinim ţările afectate până când transmiterea virusului va fi oprită. Facem apel la parteneri şi donatori să mobilizeze urgent resurse pentru consolidarea răspunsului şi salvarea de vieţi”, a declarat Jean Kaseya.

Provincia Ituri, epicentrul epidemiei

Epidemia este concentrată în provincia estică Ituri, care reprezintă peste 90% din totalul cazurilor. Au fost raportate cazuri şi în provinciile Kivu de Nord şi Kivu de Sud, iar virusul a trecut deja graniţa în Uganda.

Potrivit biroului umanitar al ONU, aproape un milion de persoane au fost strămutate din cauza conflictelor care durează de ani de zile în Ituri, ceea ce complică semnificativ procesul de urmărire a contacţilor, deoarece oamenii fug din calea atacurilor sau se deplasează frecvent prin această provincie vastă, caracterizată de păduri dense, infrastructură rutieră precară şi sate izolate care pot fi accesate doar după zile întregi de călătorie.

Identificarea persoanelor expuse este îngreunată şi de mişcările constante ale miilor de mineri care lucrează în regiunea bogată în resurse minerale şi se deplasează frecvent între exploatările aflate în zone izolate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos