De ce antidepresivele sunt eficiente pentru unii, dar nu pentru alţii

Timp de decenii, depresia a fost tratată ca fiind o boală singulară. Însă orice persoană care a suferit de depresie — sau care a avut o persoană apropiată afectată — ştie că niciun caz nu seamănă exact cu altul. Unele persoane răspund bine la antidepresive, în timp ce altele simt puţină uşurare în ciuda mai multor încercări de medicamente şi terapii.

Potrivit cercetătorului William J. Walsh, unul dintre motive ar putea fi faptul că depresia nu este o boală unică.

Într-un interviu, William J. Walsh a explicat că ceea ce se numeşte în mod obişnuit depresie ar putea, de fapt, să cuprindă mai multe tulburări biochimice distincte, fiecare implicând dezechilibre nutriţionale, profiluri de neurotransmiţători şi necesităţi terapeutice diferite. Dacă această ipoteză este corectă, ea ar putea explica de ce tratamente foarte eficiente la unii pacienţi nu aduc niciun beneficiu altora.

După mai bine de patruzeci de ani de cercetare şi practică clinică, William J. Walsh consideră că viitorul sănătăţii mintale se bazează pe identificarea factorilor biologici care stau la originea simptomelor specifice fiecărui individ şi pe adaptarea tratamentelor în consecinţă.

De ce tratamentele pentru depresie nu funcţionează la fel la toată lumea

Depresia este de obicei diagnosticată pe baza unor simptome precum tristeţe persistentă, pierderea interesului, oboseală severă, tulburări de somn şi dificultăţi de concentrare. Deşi această abordare bazată pe simptome ajută medici clinicieni să identifice tulburarea, ea nu permite neapărat determinarea cauzei.

„Două persoane pot prezenta simptome aproape identice, dar pot avea o biochimie subiacentă foarte diferită”, a declarat William J. Walsh.

Această idee este din ce în ce mai prezentă în medicina modernă. În domenii variind de la oncologie la cardiologie, cercetătorii au descoperit că bolile considerate odinioară unice sunt, de fapt, compuse din mai multe subtipuri, fiecare necesitând o abordare terapeutică specifică. Cercetătorii din domeniul sănătăţii mintale explorează acum posibilitatea ca depresia să urmeze un model similar.

În loc să considere depresia ca o singură boală, William J. Walsh o descrie ca un diagnostic-umbrelă care grupează mai multe tulburări distincte din punct de vedere biologic.

Cele cinci profiluri biochimice care stau la baza depresiei

Pe baza mai multor decenii de analize biochimice şi observaţii clinice, William J. Walsh a identificat cinci profiluri majore observate frecvent la persoanele diagnosticate cu depresie.

1. Submetilarea

Potrivit lui William J. Walsh, submetilarea constituie unul dintre cele mai frecvente profiluri biochimice la persoanele care suferă de depresie.

Metilarea este un proces biochimic fundamental implicat în reglarea activităţii genetice, producerea de neurotransmiţători, repararea celulară şi menţinerea funcţionării normale a creierului. Atunci când metilarea este alterată, echilibrul neurotransmiţătorilor poate fi perturbat.

William J. Walsh subliniază că persoanele care aparţin acestui grup prezintă adesea tendinţe perfecţioniste, o orientare puternică spre succes şi o susceptibilitate crescută la simptomele depresive.

2. Suprametilarea

La polul opus al spectrului se află suprametilarea.

Deşi este mai puţin recunoscută, William J. Walsh consideră că această configuraţie biochimică poate contribui, de asemenea, la depresie, anxietate, atacuri de panică şi o sensibilitate emoţională crescută.

El precizează că intervenţiile benefice pentru persoanele submetilate pot fi inadecvate, ba chiar contraproductive, pentru cele suprametilate.

3. Excesul de cupru

Un alt profil se referă la nivelurile ridicate de cupru.

Cuprul este un mineral esenţial care joacă un rol important în producerea de energie, funcţionarea sistemului nervos şi formarea ţesuturilor conjunctive. Însă William J. Walsh consideră că o acumulare excesivă de cupru ar putea perturba activitatea neurotransmiţătorilor şi contribui la tulburările de dispoziţie.

El a observat asocieri între supraîncărcarea cu cupru şi simptome precum anxietatea, instabilitatea dispoziţiei, iritabilitatea şi depresia postpartum.

4. Piroluria

Piroluria este o afecţiune pe care William J. Walsh o asociază cu pierderi anormale de zinc şi vitamina B6, două substanţe nutritive esenţiale pentru buna funcţionare a creierului.

Conform observaţiilor sale clinice, persoanele cu acest profil pot suferi de o mare sensibilitate emoţională, o toleranţă scăzută la stres, anxietate socială şi tulburări de dispoziţie.

Deşi piroluria rămâne controversată în medicina convenţională, William J. Walsh o consideră un factor biochimic important la anumiţi pacienţi.

5. Supraîncărcarea toxică

Expunerea la factori de mediu ar putea juca, de asemenea, un rol.

Metalele grele, poluanţii chimici şi alte substanţe toxice pot creşte stresul oxidativ şi inflamaţia, cu consecinţe potenţiale asupra sănătăţii creierului şi a bunăstării emoţionale.

William J. Walsh consideră că identificarea şi gestionarea acestor sarcini toxice ar putea fi benefică la anumiţi pacienţi ale căror simptome sunt legate de expuneri toxice.

Importanţa necunoscută a metilării

Dintre toate procesele biochimice menţionate în cadrul interviului, metilarea a fost cea care a beneficiat de cea mai mare atenţie.

Metilarea are loc de miliarde de ori pe zi în organism şi contribuie la reglarea numeroaselor funcţii biologice, printre care:

• producţia de neurotransmiţători;
• expresia genelor;
• mecanismele de detoxifiere;
• repararea celulară;
• dezvoltarea cerebrală.

Deoarece influenţează producţia şi activitatea neurotransmiţătorilor precum serotonina, dopamina şi noradrenalina, o anomalie a acestui proces poate avea repercusiuni importante asupra stării de spirit şi a funcţiilor cognitive.

William J. Walsh consideră că înţelegerea statutului de metilare al unui pacient poate oferi indicaţii preţioase cu privire la intervenţiile nutriţionale sau medicale cele mai adecvate.

Acest concept se înscrie într-un ansamblu tot mai vast de cercetări care sugerează că depresia implică mult mai mult decât doar serotonina. Oamenii de ştiinţă recunosc acum că inflamaţia, metabolismul, starea nutriţională, genetica, funcţionarea sistemului imunitar şi factorii de mediu pot contribui cu toţii la această boală.

Legătura dintre zinc şi cupru

Unul dintre domeniile cele mai studiate de William J. Walsh se referă la relaţia dintre zinc şi cupru.

Aceste două minerale sunt esenţiale pentru sănătate, dar trebuie să rămână echilibrate.

Zincul participă la sute de reacţii enzimatice din organism şi joacă un rol major în funcţionarea sistemului imunitar, activitatea neurotransmiţătorilor şi apărarea antioxidantă. Cuprul este, de asemenea, indispensabil, dar cantităţile excesive pot modifica activitatea neurotransmiţătorilor implicaţi în reglarea stării de spirit.

William J. Walsh a constatat că anumiţi pacienţi care suferă de depresie şi anxietate prezintă niveluri ridicate de cupru asociate cu un nivel scăzut de zinc. Potrivit lui, corectarea acestor dezechilibre ar putea contribui la ameliorarea simptomelor la anumite persoane.

În timp ce cercetătorii îşi continuă investigaţiile privind rolul oligoelementelor în tulburările psihiatrice, interesul pentru legăturile dintre nutriţie şi sănătatea mintală a crescut considerabil în ultimul deceniu.

Pot nutrienţii să reechilibreze chimia creierului?

Abordarea terapeutică a lui William J. Walsh se bazează pe o terapie nutriţională ţintită, destinată corectării unor anomalii biochimice specifice.

În funcţie de profilul biochimic al fiecărei persoane, intervenţiile pot include nutrienţi precum:

• zincul;
• vitamina B6;
• folaţii;
• metionina;
• alte vitamine, minerale şi aminoacizi implicaţi în producerea neurotransmiţătorilor.

Obiectivul nu este doar de a corecta carenţele, ci de a susţine capacitatea organismului de a produce şi de a regla mai eficient substanţele chimice cerebrale.

În cadrul interviului, William J. Walsh a indicat că aproximativ 80-85% dintre pacienţii cu depresie din baza sa de date clinică au constatat o îmbunătăţire semnificativă după ce au urmat programe de tratament personalizate bazate pe nutrienţi.

Totuşi, experţii subliniază că aceste rezultate provin în principal din practica clinică şi din date observaţionale. Sunt încă necesare studii clinice ample, controlate la scară largă, pentru a determina în ce măsură aceste rezultate pot fi generalizate şi care sunt pacienţii cei mai susceptibili de a beneficia de ele.

Către o psihiatrie personalizată

Deşi anumite teorii ale lui William J. Walsh continuă să facă obiectul dezbaterilor ştiinţifice, mesajul său general reflectă o tendinţă crescândă în medicină: personalizarea.

Cercetătorii recunosc din ce în ce mai mult că pacienţii cu acelaşi diagnostic pot prezenta profiluri biologice foarte diferite. Progresele înregistrate în domeniul geneticii, al testelor de biomarkeri, al psihiatriei nutriţionale şi al medicinei de precizie îi ajută pe clinicieni să depăşească abordările standardizate.

Această evoluţie este deosebit de relevantă pentru depresie, o tulburare care ar afecta aproximativ 280 de milioane de persoane la nivel mondial şi care rămâne una dintre principalele cauze de incapacitate.

Psihiatria convenţională este în general de acord asupra faptului că biologia, nutriţia, genetica, inflamaţia şi influenţele de mediu joacă toate un rol în sănătatea mintală. Divergenţele se referă mai degrabă la identificarea celor mai utili biomarkeri, la metodele de măsurare a acestora şi la importanţa pe care ar trebui să o aibă în deciziile terapeutice.

Dincolo de diagnostic

William J. Walsh consideră că cea mai importantă întrebare în domeniul sănătăţii mintale nu este dacă o persoană suferă de depresie, ci de ce suferă de ea.

În loc să considere depresia ca o tulburare unică care necesită un tratament standardizat, el îşi imaginează un viitor în care medicii ar identifica factorii biologici specifici care contribuie la simptomele fiecărui individ, pentru a dezvolta intervenţii adaptate acestor necesităţi particulare.

Rămâne de văzut dacă acest viitor va include o generalizare a profilării biochimice. Însă pe măsură ce oamenii de ştiinţă descoperă mecanismele biologice complexe implicate în tulburările de dispoziţie, un lucru devine din ce în ce mai evident: depresia ar putea fi mult mai diversă — şi mult mai individualizată — decât se credea anterior.

Pentru pacienţii care doresc de mult timp să găsească răspunsuri, această perspectivă reprezintă atât o provocare, cât şi o sursă de speranţă. O mai bună înţelegere a biologiei depresiei ar putea, în cele din urmă, să conducă la tratamente nu neapărat mai precise, ci şi mai eficiente.

Sursa: Epoch Times Franţa