Departamentul de Stat al SUA va închide consulatele din Canada, Japonia şi Indonezia, potrivit unor surse

Sediul Departamentului de Stat american, în Washington, D.C. (en.wikipedia.org)
Redacţia
04.08.2026
Sediul Departamentului de Stat american, în Washington, D.C. (en.wikipedia.org)
Redacţia
04.08.2026

Departamentul de Stat al SUA a notificat Congresul că intenţionează să închidă cinci misiuni diplomatice în străinătate, într-o măsură rară de reducere a prezenţei diplomatice globale a Americii, notează Reuters.

În notificarea trimisă unor comisii ale Congresului la sfârşitul săptămânii trecute, Departamentul de Stat a declarat că intenţionează să închidă misiunile sale din St. George's, Granada; Nagoya, Japonia; Medan, Indonezia; Douala, Camerun; şi Winnipeg, Canada.

Persoanele familiarizate cu notificarea au vorbit sub condiţia anonimatului, deoarece notificarea nu a fost făcută publică.

Închiderile preconizate, care nu au fost raportate anterior, reprezintă un exemplu în care SUA închid mai multe misiuni diplomatice străine, într-o reducere a prezenţei diplomatice care nu este legată de un eveniment geopolitic anume.

La începutul anului trecut, în primele luni ale administraţiei Trump, Departamentul de Stat a început pregătirile pentru închiderea a aproape o duzină de misiuni diplomatice, au transmis la momentul respectiv către Reuters şi alte surse media, ca parte a unui efort mai amplu al preşedintelui republican de a transforma birocraţia americană astfel încât aceasta să fie pe deplin aliniată la agenda sa „America First”.

Biroul de Management şi Buget al Casei Albe a susţinut un program de închidere şi mai ambiţios, vizând până la 30 de misiuni diplomatice. Unii oficiali ai administraţiei au susţinut în privat că anumite misiuni diplomatice mai mici sunt neesenţiale şi nerentabile.

Democraţii şi unii foşti oficiali din domeniul politicii externe şi al securităţii naţionale susţin că reducerile aduse prezenţei diplomatice a SUA – coroborate cu desfiinţarea Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională, care a furnizat ajutor în valoare de miliarde de dolari la nivel global – riscă să submineze leadershipul american, lăsând în acelaşi timp un vid periculos pe care adversari precum China şi Rusia îl pot umple.

Deşi Departamentul de Stat a trecut anul trecut printr-o amplă reorganizare birocratică – prin eliminarea a zeci de birouri şi a sute de angajaţi – nicio misiune diplomatică nu a fost închisă.

Solicitat duminică să comenteze, Departamentul de Stat a emis o declaraţie care nu a confirmat închiderile, dar a precizat că se concentrează pe asigurarea eficienţei şi eficacităţii prezenţei diplomatice a ţării. Departamentul a adăugat că se angajează să respecte procedurile de notificare ale Congresului.

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a prezentat măsurile de reducere a costurilor ca fiind necesare pentru a aduce la dimensiuni adecvate o organizaţie pe care mulţi conservatori o consideră supradimensionată şi excesiv de birocratică.

Misiunea SUA din St. George’s, Granada, este o ambasadă. Reprezentanţele din Medan, Winnipeg şi Nagoya sunt consulate, în timp ce cea din Douala este o „filială a ambasadei”. Consulatele şi filialele reprezintă de obicei interesele SUA în regiuni situate în afara capitalei unei ţări străine, unde se află de obicei ambasada SUA.

În timpul administraţiei fostului preşedinte Joe Biden, guvernul SUA a deschis mai multe misiuni diplomatice, toate în regiunea Pacificului, unde SUA se află într-o competiţie de influenţă cu China.

Deşi China nu are o misiune diplomatică funcţională în Douala sau Winnipeg, aceasta are o prezenţă diplomatică în St. George's, Nagoya şi Medan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos