"E de o gravitate deosebită" - Judecătoare rupe tăcerea după problemele grave descoperite la concursul de promovare la Înalta Curte

Lia Savonea
Andrei Pricopie
29.07.2026
Lia Savonea
Andrei Pricopie
29.07.2026

Judecătoarea Ana-Maria Puiu de la Tribunalul Bucureşti, cu o vechime de peste 20 de ani în sistem, a reacţionat tranşant după ce publicaţia G4Media a dezvăluit că două judecătoare au primit undă verde de la Consiliul Superior al Magistraturii să candideze pentru posturile de judecători la Curtea Supremă deşi nu îndeplineau criteriile de admitere.

Amintim că, luni dimineaţă, G4Media a descoperit că judecătoarea Raluca Cozan fusese declarată admisă la concursul pentru promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Judecătoarea s-a retras subit din competiţie după ce redacţia a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să explice de ce i-a fost acceptată candidatura, în condiţiile în care ea nu are cei cinci ani de vechime efectivă la o Curte de Apel.

Ulterior, G4Media a descoperit o a doua judecătoare, admisă la prima fază a competiţiei, care de asemenea nu îndeplineşte unul dintre criteriile de admitere, cel privind vechimea efectivă la o Curte de Apel. Este vorba despre judecătoarea Amelia Onişor, care în prezent este directoare adjunctă la Institutul Naţional al Magistraturii.

Reacţia judecătoarei Ana-Maria Puiu

Statul de drept începe cu respectarea legii.

România este stat de drept, potrivit art. 1 alin. 3 din Constituţia României.

Iar statul de drept presupune supremaţia legii şi respectarea riguroasă a normelor juridice inclusiv de către autorităţile chemate să înfăptuiască justiţia. Statul de drept înseamnă deci că legea este deasupra puterii, nu puterea deasupra legii.

Justiţia se înfăptuieşte în numele legii, potrivit art. 124 alin. 1 din Constituţie.

Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, conform art. 126 alin. 1 din Constituţie.

Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei, în virtutea art. 133 alin. 1 din Constituţia României.

Potrivit art. 108 alin. 1 din Legea nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face prin concurs organizat de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Alineatul 4 al articolului sus menţionat prevede că pot participa la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecătorii care au îndeplinit efectiv cel puţin 5 ani funcţia de judecător la curtea de apel.

În acest context, respectarea condiţiilor legale privind promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu reprezintă o simplă formalitate administrativă, ci o condiţie esenţială pentru credibilitatea actului de justiţie.

În prezent este în desfăşurare concursul pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie organizat în perioada iulie - octombrie 2026.

În legătură cu această procedură, au fost formulate în spaţiul public susţineri potrivit cărora a fost validată nelegal participarea la concurs a unor judecători care nu îndeplinesc cerinţa prevăzută de art. 108 alin. 4 din Legea nr. 303/2022.

O asemenea acuzaţie privind procedura de promovare la instanţa supremă, organizată de instituţia căreia Constituţia îi încredinţează rolul de garant al independenţei justiţiei este de o gravitate deosebită şi impune:

1. Emiterea unui comunicat de presă din partea Secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care să exprime o poziţie oficială în legătură cu acuzaţiile exprimate în spaţiul public, respectiv:

- să precizeze dacă au îndeplinit efectiv cel puţin 5 ani funcţia de judecător la curtea de apel judecătorii în legătură cu care s-a afirmat că nu ar îndeplini cerinţa legală;

- în cazul în care se confirmă acuzaţiile formulate în spaţiul public, să precizeze de ce au fost totuşi declarate admise candidaturile acestor judecători;

- să precizeze dacă îndeplinirea cerinţei legale a fost afirmată de candidaţi în cererea de înscriere la concurs sau doar constatată de comisie.

Clarificarea publică a acestor susţineri este necesară nu doar pentru verificarea legalităţii, ci şi pentru asigurarea transparenţei unei proceduri care priveşte ocuparea funcţiilor la instanţa supremă.

2. Suspendarea procesului / procedurii / concursului de promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie organizat în perioada iulie - octombrie 2026, până la clarificarea publică a îndeplinirii condiţiilor legale de participare, pentru a evita compromiterea credibilităţii concursului şi a eventualelor numiri.

Într-un stat de drept, credibilitatea instituţiilor judiciare nu derivă exclusiv din competenţele conferite de lege, ci şi din încrederea publicului că legea este respectată cu aceeaşi rigoare chiar de instituţiile chemate să o aplice.

Orice suspiciune privind nerespectarea condiţiilor legale de promovare la instanţa supremă trebuie clarificată prompt, complet şi transparent întrucât protejarea încrederii în justiţie reprezintă o obligaţie constituţională.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos