Amendă istorică în România: Consiliul Concurenţei a sancţionat 11 bănci cu 3,73 miliarde pentru manipularea ROBOR

(BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)
Andrei Pricopie
07.06.2026
(BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)
Andrei Pricopie
07.06.2026

Consiliul Concurenţei a sancţionat 11 bănci cu amenzi totale de 3,73 miliarde de lei (aproximativ 710 milioane de euro) pentru încălcarea legislaţiei concurenţei şi a prevederilor Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), prin coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a indicelui ROBOR.

Potrivit autorităţii de concurenţă, instituţiile financiare participante la stabilirea ROBOR şi-au coordonat comportamentul prin schimburi de informaţii confidenţiale şi strategice, în special privind nivelul cotaţiilor transmise în perioada de fixing.

„Decizia noastră nu a vizat reglementările sau politicile din sectorul bancar, ci se rezumă exclusiv la comportamentul băncilor în perioada fixingului ROBOR şi este bazată pe constatarea încălcării regulilor de concurenţă. Decizia de sancţionare a fost luată în unanimitate de Plenul Consiliului Concurenţei”, a declarat preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu.

Amenzile aplicate

  • Banca Transilvania – 875,74 milioane lei;
  • Banca Comercială Română (BCR) – 577,36 milioane lei;
  • Raiffeisen Bank România – 442,49 milioane lei;
  • UniCredit Bank – 431,03 milioane lei;
  • BRD – Groupe Societe Generale – 412,47 milioane lei;
  • ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala Bucureşti – 405,91 milioane lei;
  • CEC Bank – 332,98 milioane lei;
  • Exim Banca Românească – 96,49 milioane lei;
  • Banca Transilvania (pentru fapta realizată de OTP Bank România) – 85,03 milioane lei;
  • Libra Internet Bank – 45,86 milioane lei;
  • Banca Comercială Intesa Sanpaolo România – 28,1 milioane lei.

Cum funcţiona mecanismul

În urma investigaţiei, Consiliul Concurenţei a constatat că băncile şi-au coordonat comportamentul în perioada de fixing, atunci când cotaţiile ferme ar fi trebuit să fie stabilite independent. Potrivit autorităţii, participanţii la piaţă şi-au ajustat poziţiile în funcţie de informaţiile primite despre cotaţiile concurenţilor.

Independenţa acestor cotaţii este esenţială, mai ales pentru maturităţile de 3, 6 şi 12 luni, unde volumul tranzacţiilor efective este redus şi nu poate constitui un indicator suficient de relevant.

Rezultatul procedurii de fixing este utilizat la calculul dobânzilor pentru anumite credite. Un nivel mai ridicat al ROBOR poate avantaja creditorii, însă afectează direct consumatorii şi ceilalţi debitori ale căror contracte sunt raportate la acest indice.

„Problemă apare în cazul cotaţiilor ferme transmise în perioada de fixing, care trebuie să rămână confidenţiale. Având în vedere volumul mare de credite, variaţii de dimensiunea unei fracţiuni de procent pot genera sume substanţiale”, a explicat Bogdan Chiriţoiu.

Investigaţie începută în 2022

Investigaţia a fost declanşată la sfârşitul anului 2022 şi a parcurs toate etapele procedurale, inclusiv mecanismul de cooperare şi avizare cu Comisia Europeană, având în vedere constatarea încălcării TFUE.

Consiliul Concurenţei a precizat că practici similare au fost sancţionate anterior atât în Uniunea Europeană, cât şi în Statele Unite, iar în urma unor astfel de cazuri regulile privind stabilirea indicilor de referinţă au fost întărite.

Ce urmează

Pentru a evita perturbarea pieţei, băncile au la dispoziţie 60 de zile de la primirea motivării deciziei pentru a prezenta planuri de măsuri menite să elimine practicile anticoncurenţiale identificate. Aceste planuri vor fi analizate şi aprobate de Consiliul Concurenţei.

Decizia instituţiei este executorie, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Punerea în executare a sancţiunilor va fi realizată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la comunicarea motivării.

Ce este ROBOR

ROBOR este rata de referinţă a pieţei monetare interbancare şi influenţează calculul dobânzilor pentru creditele acordate persoanelor juridice, inclusiv instituţiilor publice, precum şi pentru persoanele fizice care au contractat credite înainte de anul 2019 şi nu au solicitat trecerea la indicele IRCC.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos