Igor Grosu, după deschiderea negocierilor de aderare pe Clusterul 6: R. Moldova continuă să beneficieze de încrederea partenerilor europeni

Igor Grosu, preşedintele Parlamentului R. Moldova (parlament.md)
Redacţia
16.07.2026
Igor Grosu, preşedintele Parlamentului R. Moldova (parlament.md)
Redacţia
16.07.2026

„Încrederea Uniunii Europene în parcursul european al Republicii Moldova este una fermă”, a declarat preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu, în contextul deschiderii negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE pentru Clusterul 6 „Relaţii externe”.

Şeful Legislativului a punctat că poate confirma climatul de încredere al Uniunii Europene în raport cu Republica Moldova „din discuţiile pe care le am cu partenerii noştri. Sigur, sunt regretabile aceste scandaluri şi incidente, dar Uniunea Europeană evaluează ţara, în primul rând, prin capacitatea autorităţilor de a reacţiona la aceste situaţii”.

Preşedintele Parlamentului a subliniat, în cadrul emisiunii „EU şi Uniunea Europeană” de la Moldova 1, că reacţia instituţiilor statului, inclusiv recunoaşterea problemelor şi corectarea acestora, reprezintă un element important pentru partenerii europeni.

„Se vede foarte repede dacă cineva încearcă să ascundă ceva. Contează capacitatea autorităţilor statului de a reacţiona, de a sancţiona acolo unde trebuie sancţionat, de a corecta şi de a merge mai departe. Noi asta facem”, a remarcat Igor Grosu.

Potrivit acestuia, decizia recentă a celor 27 de state membre ale Uniunii Europene de a deschide un nou grup de capitole de negociere reprezintă o dovadă că Republica Moldova continuă să beneficieze de încrederea partenerilor europeni.

Igor Grosu a comentat şi situaţia legată de Anastasia Taburceanu, verişoara preşedintei Maia Sandu, care a fost vizată într-o anchetă privind plăţile suplimentare acordate de întreprinderea de stat MoldATSA. Potrivit lui Grosu, Taburceanu a restituit toate resursele financiare primite de la întreprindere, inclusiv salariul şi indemnizaţiile.

„Din aceste incidente trebuie să învăţăm, trebuie să le corectăm. Cei care au abuzat trebuie să fie sancţionaţi, iar cei care au profitat de anumite resurse trebuie să le restituie. Aşa este şi cazul Anastasiei Taburceanu, care, din informaţiile pe care le am la zi, a restituit în contul MoldATSA toate resursele pe care le-a primit din partea acestei instituţii”, a declarat Grosu, potrivit sursei citate.

Întrebat ce sumă ar fi fost restituită, preşedintele Parlamentului a precizat că este vorba despre toate plăţile primite de la întreprindere în perioada în care aceasta a activat acolo.

„Nu ştiu suma exactă, trebuie să o comunice instituţia. Este vorba despre tot ce a primit din partea acestei instituţii: salariu şi indemnizaţii, pentru perioada în care a muncit acolo”, a precizat Igor Grosu.

Menţionăm că, la Bruxelles, a avut loc cea de-a treia Conferinţă Interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană, desfăşurată sub Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE, în cadrul căreia au fost deschise negocierile de aderare pentru Clusterul 6.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos