ONU susţine că traficul de persoane pentru fraude online se extinde tot mai rapid

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a declarat în această săptămână că sute de mii de persoane sunt exploatate în fiecare an de traficanţii de persoane pentru a comite fraude online.
Victimele sunt convinse să plece în străinătate prin promisiuni false de locuri de muncă bine plătite, însă ajung să fie închise, supravegheate şi obligate să participe la scheme frauduloase.
OIM descrie această practică, folosită de grupările criminale, drept una dintre formele de trafic de persoane cu cea mai rapidă creştere.
Potrivit directoarei OIM, Amy Pope, numărul acestor cazuri a crescut rapid în ultimii doi sau trei ani. Ea estimează că aproximativ 300.000 de persoane din întreaga lume lucrează în astfel de centre. Totuşi, nu toate sunt victime ale traficului de persoane.
Pope a mai precizat că ceea ce este nou este faptul că aceste grupări criminale vizează în mod special persoane care vorbesc bine limba engleză, au studii universitare şi care provin tot mai mult din Africa.
Mulţi sunt atât de disperaţi să îşi găsească un loc de muncă, încât nu analizează cu suficientă atenţie ofertele primite. De exemplu, unora li se recomandă să călătorească într-o ţară îndepărtată folosind o viză de turist – acesta fiind un semnal de alarmă.
Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), cu sediul la Viena, estimează că pagubele provocate de activităţile infracţionale desfăşurate în astfel de centre de fraudă s-au ridicat anul trecut la 114,1 miliarde de dolari doar în Asia de Est şi de Sud-Est, Australia şi Noua Zeelandă.
În perioada 2022–2025, OIM a oferit asistenţă pentru mai mult de 3.500 de persoane din 39 de ţări care au fost ţinute împotriva voinţei lor în astfel de centre de fraudă şi au fost ulterior eliberate, inclusiv persoane din Indonezia, Bangladesh şi Kenya.