Incendiile de vegetaţie fac ravagii în Grecia, în timp ce pompierii continuă lupta cu flăcările în Franţa şi Spania

Incendiile de vegetaţie, alimentate de vânturi puternice, au făcut ravagii sâmbătă în mai multe regiuni ale Greciei, inclusiv în apropierea Atenei, unde sunt în desfăşurare operaţiuni de amploare de stingere a incendiilor şi evacuări de urgenţă. În acelaşi timp, situaţia s-a înrăutăţit din nou în anumite zone din Spania şi Franţa.
Europa a fost puternic afectată în această vară de incendiile de vegetaţie, după o perioadă marcată de valuri succesive de căldură record şi de lipsa precipitaţiilor. Mai multe sate din Franţa şi Spania au fost distruse, iar sute de mii de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele şi locurile de cazare pentru vacanţă, potrivit Reuters.
Incendiile, alimentate de rafale puternice de vânt, s-au extins în mai multe regiuni ale Greciei, ţară care, până în ultimele zile, traversase un sezon al incendiilor relativ liniştit şi cu mai puţine valuri de căldură.
În Franţa, un incendiu izbucnit în departamentul Var, din sud-estul ţării, într-o zonă muntoasă, care fusese adus sub control cu trei zile în urmă, s-a reaprins vineri. Potrivit BFM TV, flăcările au mistuit peste 1.000 de hectare în doar şase ore.
Aproape 2.500 de persoane au fost evacuate în cursul nopţii, iar sâmbătă pompierii au primit întăriri, în condiţiile în care vântul urma să se intensifice şi să îngreuneze eforturile de limitare şi stingere a incendiului.
Situaţie mixtă în Spania
Spania a continuat sâmbătă lupta cu mai multe focare de incendiu, la două zile după ce guvernul a declarat încheiată starea de urgenţă naţională provocată de incendiile de amploare din provinciile centrale ale ţării.
Situaţia s-a înrăutăţit în provincia Leon, din nordul ţării, unde un nou incendiu a izbucnit vineri seara. Un alt incendiu rămâne activ, iar un al treilea evoluează favorabil, potrivit autorităţilor.
În provincia vecină Zamora, incendiul care a devastat aproximativ 11.000 de hectare s-a diminuat suficient pentru ca cele 14 localităţi evacuate să fie redeschise, iar restricţiile să fie ridicate.
În provincia Castellon, din estul Spaniei, incendiul din Vall d'Uixó a fost stabilizat în cea de-a şaptea zi de la izbucnire, după ce a mistuit aproape 10.000 de hectare, permiţând tuturor locuitorilor evacuaţi să se întoarcă acasă. Poliţia a anunţat că suspectează o incendiere intenţionată, după ce a descoperit două focare distincte de aprindere.
Marile incendii din regiunile centrale Madrid şi Avila, care au afectat peste 70.000 de hectare, au fost stabilizate, iar un nou focar izbucnit în apropierea lacului de acumulare San Juan a fost stins vineri.
Alerte de urgenţă în Grecia
Autorităţile elene au emis alerte de urgenţă pentru mai multe regiuni şi au avertizat că în Attica şi Evia riscul de incendii de vegetaţie este extrem.
Peste 300 de pompieri, sprijiniţi de 92 de autospeciale, utilaje grele şi aeronave, continuă să lupte cu un incendiu de amploare în regiunea Beoţia, unde peste 200 de locuitori ai oraşului Agios Vasileios, situat la aproximativ 80 de kilometri nord-vest de Atena, au fost evacuaţi pe mare.
Alte 12 persoane, care fugeau din calea aceluiaşi incendiu, au fost evacuate de pe plaja Porto Germeno cu ajutorul unor ambarcaţiuni de patrulare ale Gărzii de Coastă elene şi al unei nave a serviciului de pompieri.
Operaţiunile de stingere au continuat şi pe parcursul nopţii în regiunile Argolida şi Arta.