Japonia lansează prima agenţie centralizată de informaţii de la Al Doilea Război Mondial încoace

Japonia lansează, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial, un nou organism centralizat de informaţii – o decizie controversată, despre care unii se tem că se îndepărtează de idealurile pacifiste ale Tokyo, în timp ce alţii susţin că este absolut necesară într-o ţară atât de afectată de vulnerabilităţi de securitate, încât a fost numită un „paradis pentru spioni”.

Biroul Naţional de Informaţii va fi lansat oficial vineri, înlocuind structurile anterioare, criticate pentru lipsa de coordonare şi ineficienţă, şi punând bazele, spun experţii, unor schimbări mai ample care ar putea include o lege împotriva spionajului şi o nouă agenţie de informaţii externe, similară CIA din Statele Unite sau MI6 din Regatul Unit.

Prim-ministra Sanae Takaichi a făcut referire la aceste obiective luni, afirmând: „Aceste măsuri reprezintă doar primul pas în reforma serviciilor de informaţii.”

„Având în vedere situaţia globală din ce în ce mai instabilă, este imperativ să răspundem noilor metode de război”, a spus ea, potrivit CNN.

Takaichi conduce aceste eforturi încă de când a fost aleasă în funcţie, în octombrie anul trecut. Conservatoare convinsă, ea a pledat pentru consolidarea securităţii şi apărării şi susţine revizuirea Constituţiei pacifiste a Japoniei.

Administraţia sa a apelat la partenerii occidentali, inclusiv Statele Unite, Australia şi Germania, pentru consultanţă privind consolidarea capacităţilor de informaţii ale Japoniei, a relatat The New York Times în iulie, citând persoane familiarizate cu acest subiect.

Ce este noul Birou Naţional de Informaţii?

Până în prezent, principalul organism de informaţii al Japoniei a fost Cabinet Intelligence and Research Office (CIRO), care are aproximativ 700 de angajaţi, dar dispune de puţină autoritate.

Alte structuri de informaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Justiţiei, Ministerului Apărării, Agenţiei Naţionale de Poliţie şi al altor instituţii colectează informaţii, însă adesea nu reuşesc să le împărtăşească într-un mod coerent sau strategic, a declarat James D.J. Brown, profesor de ştiinţe politice la campusul japonez al Temple University şi autorul unei cărţi despre spionajul rus în Japonia.

Începând de vineri, CIRO va fi transformat în Biroul Naţional de Informaţii, un organism operaţional şi administrativ care colectează şi analizează informaţiile provenite de la diverse instituţii guvernamentale.

Cel mai important este faptul că noul birou beneficiază de un statut consolidat, iar celelalte ministere vor avea de acum obligaţia oficială de a-şi împărtăşi informaţiile. Acesta va fi supravegheat de nou-înfiinţatul Consiliu Naţional de Informaţii, condus de Takaichi şi format din principalii miniştri ai guvernului.

Domeniul său de activitate va include combaterea terorismului, răspunsul la situaţii de urgenţă naţională şi măsuri împotriva activităţilor de informaţii străine, precum spionajul sau operaţiunile clandestine de influenţă.

De ce este necesar?

Japonia imperială a avut cândva un aparat de securitate şi informaţii temut, care a fost folosit şi împotriva propriilor cetăţeni pentru reprimarea disidenţei la începutul secolului al XX-lea.

După înfrângerea Japoniei în cel de-Al Doilea Război Mondial, a existat un efort deliberat de democratizare a ţării şi de limitare drastică a capacităţilor serviciilor de informaţii. Însă acest lucru înseamnă că Japonia are astăzi vulnerabilităţi semnificative – un aspect remarcabil pentru o ţară dezvoltată care joacă un rol geopolitic atât de important.

De exemplu, Japonia nu are propriul serviciu de informaţii externe, ceea ce este neobişnuit în comparaţie cu alţi aliaţi importanţi ai Statelor Unite, precum Regatul Unit, Australia, Canada şi Noua Zeelandă, a declarat Philip Shetler-Jones, cercetător principal în domeniul securităţii Indo-Pacificului la centrul de reflecţie Royal United Services Institute (RUSI).

De asemenea, ţara nu dispune de o lege împotriva spionajului, ceea ce înseamnă că spionii străini şi informatorii locali pot colecta informaţii din interiorul Japoniei „fără să încalce legea”, a spus acesta.

„Este o anomalie cauzată de situaţia de după război. Ocupaţia Japoniei, urmată de relaţia de securitate cu America, a făcut ca guvernul japonez să nu fie nevoit să desfăşoare prea multă astfel de activitate, deoarece era apărat de Statele Unite”, a explicat Shetler-Jones.

Însă aceste slăbiciuni au implicaţii majore pentru securitatea Japoniei şi pentru poziţia sa în rândul marilor puteri.

„Japonia este percepută ca fiind destul de vulnerabilă la scurgerile de informaţii – iar dacă aceasta este percepţia, ceilalţi nu vor mai fi la fel de dispuşi să împărtăşească informaţii, pentru că a doua zi s-ar putea să le găsească în presă sau să constate că au ajuns la o putere străină”, a spus Brown.

Unele consecinţe sunt şi mai grave. O amplă investigaţie publicată de The New York Times în luna iulie a arătat cum Moscova a exploatat aceste vulnerabilităţi pentru a obţine şi introduce ilegal în Rusia componente japoneze, care au fost ulterior folosite la fabricarea de rachete şi drone utilizate împotriva Ucrainei.

Lideri japonezi anteriori au încercat să schimbe această situaţie, cel mai cunoscut fiind fostul premier Yasuhiro Nakasone, care avertiza încă din 1983 că Japonia devenise un „paradis pentru spioni”. Însă propunerea sa privind adoptarea unei legi împotriva spionajului, care prevedea inclusiv pedeapsa cu moartea, a provocat reacţii puternice şi nu a fost adoptată.

Brown spune că unul dintre motivele eşecului a fost şi faptul că trecuse prea puţin timp de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Amintirile despre abuzurile împotriva drepturilor omului comise de Japonia imperială erau încă foarte vii, alimentând temerile că orice astfel de lege sau reformă a serviciilor de informaţii ar putea readuce ţara pe calea supravegherii excesive, militarismului şi represiunii.

De ce acum?

Lucrurile arată acum foarte diferit atât pentru Japonia, cât şi pentru restul lumii.

A trecut suficient timp pentru ca amintirile războiului – şi temerile privind revenirea la un stat poliţienesc – să se estompeze în rândul populaţiei japoneze, a declarat Brown. Totodată, există o conştientizare tot mai mare a faptului că Japonia se confruntă cu ameninţări noi şi puternice.

Chiar peste mare se află Coreea de Nord, China şi Rusia, toate având capacităţi importante de spionaj, împotriva cărora Japonia nu este pe deplin pregătită să se apere. Ca aliat al Statelor Unite, care găzduieşte aproximativ 55.000 de militari americani în bazele sale, Japonia reprezintă o ţintă atractivă.

Aceste ţări ar putea încerca să obţină informaţii despre activităţile militarilor americani din Japonia şi despre desfăşurarea de noi sisteme de armament americane, a spus Brown. Rusia ar fi interesată să fure secrete politice, cum ar fi viitoarea politică a Japoniei faţă de Ucraina. China ar putea urmări să obţină secrete tehnologice de la companiile japoneze.

Japonezii sunt, de asemenea, tot mai alarmaţi deoarece aceste trei ţări sunt „mai aliniate acum decât au fost de foarte mulţi ani”, a declarat Shetler-Jones, de la RUSI.

Acest lucru s-a văzut foarte clar în septembrie anul trecut, când liderul chinez Xi Jinping, preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong-un au defilat unul lângă altul la o paradă militară organizată la Beijing – o demonstraţie de unitate între regimurile autoritare. Această cooperare s-a manifestat şi prin recentele exerciţii navale comune ale Rusia-China, precum şi prin trimiterea de trupe nord-coreene pentru a lupta în războiul dintre Rusia şi Ucraina.

Toate acestea alimentează sentimentul că echilibrul de putere din regiune se schimbă, în special pe măsură ce China devine tot mai dominantă.

„Există sentimentul că Japonia va trebui să facă mai mult atât pentru alianţa (cu SUA), cât şi pentru propria sa securitate. Faptul că urmăreşte desfăşurarea războiului din Europa, din Ucraina, a întărit convingerea că trebuie să fii proactiv – chiar dacă ai norocul să ai un aliat mare şi puternic precum America”, a spus Shetler-Jones.

Takaichi, care a susţinut în mod deschis consolidarea capacităţilor de securitate ale Japoniei, reprezintă ultima piesă a acestui puzzle. După victoria categorică obţinută în alegerile anticipate din februarie, ea deţine acum o supermajoritate istorică în Cameră Inferioară puternică a Parlamentului, ceea ce îi deschide calea pentru adoptarea modificărilor legislative cu o opoziţie minimă.

De ce este controversată?

Nu toată lumea susţine reforma serviciilor de informaţii. Mai mulţi parlamentari s-au opus proiectului de lege privind înfiinţarea Biroului Naţional de Informaţii, iar peste 200 de persoane au participat în luna mai la un protest împotriva acestuia, înainte de votul din Parlament, potrivit postului public NHK.

„Aparatul de informaţii al unei naţiuni este una dintre cele mai puternice instituţii ale sale, iar dacă i se permite să acţioneze fără control, acesta ar putea încălca grav şi pe nedrept drepturile omului ale propriilor cetăţeni”, a declarat unul dintre aceşti parlamentari, Makoto Oniki, din Partidul Democrat Constituţional, citat de NHK.

„Mă opun acestui proiect de lege, care nu doar că ridică îngrijorări privind încălcări inutile ale datelor personale şi ale vieţii private, ci îşi consolidează şi autoritatea fără mecanisme de control şi echilibru prin supraveghere democratică – este un proiect de lege cu defecte grave”, a spus Oniki.

Următoarele puncte de pe agenda lui Takaichi – legea împotriva spionajului şi înfiinţarea unui serviciu de informaţii externe – vor genera, cel mai probabil, controverse şi mai mari.

„Există astfel de legi în întreaga lume care sunt perfect legitime şi democratice, însă există şi regimuri autoritare care le folosesc pentru a-i urmări penal pe criticii lor”, a spus Brown.

Rusia, de exemplu, îi acuză frecvent pe opozanţi că sunt agenţi străini – aşa cum s-a întâmplat şi în cazul liderului opoziţiei şi critic al Kremlinului, Alexei Navalnîi, care a fost asasinat în timp ce se afla în închisoare.

Pentru a preveni astfel de abuzuri de putere, democraţii precum Regatul Unit şi Statele Unite dispun de audieri parlamentare, comisii şi alte mecanisme prin care serviciile de informaţii sunt trase la răspundere, a explicat Shetler-Jones.

Referindu-se la noul organism de informaţii al Japoniei, acesta a adăugat: „Nu am văzut atât de multe mecanisme de supraveghere pe cât ne-am fi aşteptat şi, din acest motiv, cred că este perfect legitim ca oamenii să continue să pună întrebări în această privinţă.”