Maia Sandu, la Kiev: Nu vom înceta niciodată să credem că Ucraina va învinge, iar binele va triumfa asupra răului

Maia Sandu la Kiev, Ziua Statalităţii Ucrainei (presedinte.md)
Redacţia
16.07.2026
Maia Sandu la Kiev, Ziua Statalităţii Ucrainei (presedinte.md)
Redacţia
16.07.2026

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat miercuri, 15 iulie, la Kiev, la ceremonia dedicată Zilei Statalităţii Ucrainei, la invitaţia omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski. La eveniment au fost prezenţi şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele României, Nicuşor Dan, precum şi alţi lideri europeni.

În discursul său, şefa statului a adus un omagiu rezilienţei poporului ucrainean în faţa agresiunii ruse şi a reafirmat solidaritatea deplină a Republicii Moldova cu Ucraina.

„În fiecare zi, lumea este martora unui lucru extraordinar. Vedem ucraineni care aleg curajul în locul fricii. Vedem medici care salvează vieţi sub bombardamente. Vedem salvatori care, după fiecare atac, caută neobosiţi supravieţuitori sub dărâmături şi îi alină pe cei îndoliaţi. Vedem militari care îşi apără patria cu un curaj neţărmurit”, a subliniat şefa statului.

Totodată, lidera de la Chişinău a ţinut să adauge că „oamenii din Republica Moldova sunt alături de voi, cu admiraţie, cu compasiune şi cu o solidaritate de neclintit. Şi nu vom înceta niciodată să credem că Ucraina va învinge, iar binele va triumfa asupra răului”.

În încheiere, preşedinta Sandu a transmis: „Vă mulţumim că ne reamintiţi ce înseamnă să lupţi pentru libertate. Vă mulţumim că arătaţi lumii că bombele nu pot transforma demnitatea în supunere.”

Vizita Maiei Sandu la Kiev continuă cu participarea la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est, unde vor fi abordate subiecte ce ţin de situaţia de securitate, sprijinul pentru Ucraina şi parcursul european al statelor candidate din regiune.

Călătoria liderei de la Chişinău are loc la doar două zile după ce Republica Moldova s-a alăturat Coaliţiei de Voinţă, un grup de peste 30 de state, majoritatea europene, care şi-au unit eforturile pentru a sprijini Ucraina să ajungă la un armistiţiu şi, ulterior, la o pace justă, prevenind o nouă agresiune.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos