NATO confirmă observarea unei drone în apropierea unui avion ucrainean pe aeroportul Leipzig/Halle

NATO a confirmat miercuri că o dronă a fost observată în apropierea unei aeronave ucrainene pe aeroportul Leipzig/Halle din Germania, după ce operaţiunile de zbor au fost suspendate în urma unui incident de securitate.
Conform unor surse din domeniul securităţii, citate de dpa, drona era echipată cu explozibili şi un detonator.
Mai multe aeronave, inclusiv un avion de pasageri, au fost redirecţionate după ce pe aeroportul din estul Germaniei a fost semnalat un obiect zburător neidentificat, iar în apropierea pistei a fost descoperit un obiect suspect.
Partea de nord a aeroportului şi-a reluat activitatea în primele ore ale zilei de miercuri, în timp ce pista din sud a rămas închisă, pe fondul continuării investigaţiilor.
Obiectul suspect a fost găsit în apropierea pistei sudice şi examinat de poliţie, care a folosit un robot specializat în neutralizarea dispozitivelor explozive.
Anchetatorii încearcă să stabilească dacă există o legătură între obiectul zburător neidentificat şi obiectul suspect descoperit la sol.
Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei, nu există un pericol imediat pentru populaţie.