Republica Moldova are un nou Guvern, condus de prim-ministrul Vasile Tofan

Membrii noului Guvern de la Chişinău, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, au depus miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire în faţa preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Preşedinţie.
În mesajul său, şefa statului a subliniat responsabilitatea care revine cabinetului de miniştri într-o etapă decisivă pentru Republica Moldova, marcată de necesitatea accelerării parcursului european, impulsionării economiei, precum şi consolidării securităţii şi a statului de drept.
„Agenda este clară – trebuie să continuăm să aliniem Republica Moldova la standardele europene. În următoarele câteva luni avem de atins jaloane importante în procesul de integrare europeană. Tot în următoarele săptămâni şi luni avem de dus la bun sfârşit nişte reforme de impact major”, a subliniat Preşedinta.
Maia Sandu a mai evidenţiat că noul executiv are misiunea de a-şi realiza angajamentele ambiţioase asumate în plan economic.
„Am auzit promisiuni mari cu privire la impulsionarea dezvoltării economice, îmbunătăţirea mediului de afaceri, o mai bună administrare a proprietăţii publice, o mai bună asimilare a fondurilor europene. Vă rugăm să vă ţineţi de cuvânt”, a subliniat lidera de la Chişinău.
Totodată, preşedinta Sandu a evidenţiat că implementarea reformelor trebuie însoţită de eforturi susţinute pentru consolidarea capacităţii statului de a-şi proteja cetăţenii.
„Trebuie să ne concentrăm pe siguranţa cetăţenilor şi securitatea statului şi asta înseamnă eforturi susţinute pentru consolidarea instituţiilor în domeniul apărării, securităţii, ordinii publice, justiţiei, securităţii energetice şi consolidarea rezilienţei întregii societăţi”, a punctat Maia Sandu.
De asemenea, şefa statului s-a referit şi la domeniile cu impact nemijlocit asupra bunăstării cetăţenilor, specificând că „oamenii sunt cea mai importantă resursă a ţării noastre – de aceea punem accent pe educaţie, cultură, sănătate, protecţie socială şi, bineînţeles, pe politicile de mediu”.
În încheiere, Maia Sandu şi-a exprimat încrederea că Guvernul va reuşi să îndeplinească obiectivele asumate.
„Agenda este foarte ambiţioasă, aşteptările sunt mari – şi este clar că toate aceste lucruri trebuie să se întâmple într-un context regional şi internaţional care devine tot mai complicat. Eu personal am toată încrederea că, împreună cu Parlamentul, cu susţinerea Preşedinţiei, acest Guvern va izbândi”, a conchis preşedinta Sandu.
Cabinetul de miniştri învestit are 16 membri şi 14 ministere. Guvernul condus de prim-ministrul Vasile Tofan a fost învestit la 21 iulie de Parlament, cu votul a 53 de deputaţi.
Potrivit noului prim-ministru, obiectivul principal al Guvernului rămâne aderarea la Uniunea Europeană. Programul Naţional de Aderare şi Planul de Creştere al Uniunii Europene vor fi implementate ca un program integrat de modernizare a statului şi economiei, care uneşte reformele, investiţiile, bugetul şi asistenţa europeană.
Valorificarea deplină a celor 1,9 miliarde de euro disponibile prin Planul de Creştere va necesita instituţii responsabile, proiecte bine pregătite şi o capacitate semnificativ mai mare de implementare şi absorbţie a fondurilor.
„Republica Moldova intră în acest mandat într-un context dificil. Creşterea economică este prea lentă, baza de contribuabili se îngustează, deficitul de forţă de muncă se accentuează, iar îmbătrânirea populaţiei pune o presiune tot mai mare asupra sistemului de pensii şi serviciilor publice. În acelaşi timp, statul trebuie să îmbunătăţească serviciile oferite oamenilor, să răspundă riscurilor de securitate într-un context geopolitic complicat, şi să implementeze un volum fără precedent de reforme necesare aderării la Uniunea Europeană. Resursele sunt limitate, iar continuarea inerţială nu mai este o opţiune.
Acest context oferă însă şi o oportunitate rară. Republica Moldova beneficiază de acces tot mai larg la piaţa europeană, de sprijin politic şi financiar din partea partenerilor externi, de o diasporă numeroasă, de antreprenori dinamici şi de un sector tehnologic competitiv. Dimensiunea relativ mică a ţării poate deveni un avantaj: Republica Moldova poate lua decizii, implementa reforme şi testa soluţii mai repede decât economiile mari. Procesul de aderare trebuie folosit drept platformă pentru transformarea profundă a economiei şi a statului”, se arată în Programul de activitate al noului cabinet de miniştri.