Şor, Tauber şi un grup de propagandişti ruşi au lansat, la Moscova, cartea scrisă de Evghenia Guţul: "Spunea mereu că va deveni preşedintă de colhoz"

Moscova, lansarea cărţii scrie de fosta başcană a Găgăuziei Evghenia Guţul (Ziarul de Gardă)
Maria Maevschi
10.07.2026
Moscova, lansarea cărţii scrie de fosta başcană a Găgăuziei Evghenia Guţul (Ziarul de Gardă)
Maria Maevschi
10.07.2026

Fosta başcana a Găgăuziei Evghenia Guţul, condamnată definitiv la şapte ani de închisoare în dosarul privind finanţarea ilegală a fostului Partid „Şor”, şi-a lansat la Moscova, prin intermediul „colegilor săi” Ilan Şor şi Marina Tauber, precum şi al unui grup de propagandişti ruşi, versiunea tipărită a cărţii sale, scrisă înainte de pronunţarea sentinţei, relatează Nokta.

Versiunea electronică a cărţii „Dosarul Guţul. Anatomia persecuţiei politice” a fost lansată încă din luna mai, iar miercuri, 8 iulie, la Moscova, a avut loc prezentarea versiunii tipărite, despre care se menţionează că „este deja disponibilă în cele mai mari librării din Rusia şi pe principalele platforme de comerţ online”.

Cartea conţine scrisori adresate lui Vladimir Putin, Parlamentului European, Maiei Sandu, copiilor Evgheniei Guţul, lui Ilan Şor, lui Dmitri Constantinov — preşedintele Adunării Populare a Găgăuziei, condamnat într-un dosar penal — precum şi judecătoarei Ana Cucerescu, cea care a pronunţat sentinţa împotriva lui Guţul. Ideea centrală a cărţii este afirmaţia că Guţul ar fi fost „condamnată fără temei”, scrie sursa citată.

Potrivit aceleiaşi surse, la prezentarea cărţii au fost prezenţi şi aliaţii Evgheniei Guţul — oligarhul fugar Ilan Şor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare, şi fosta deputată Marina Tauber, condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare în dosarul privind finanţarea ilegală a fostului Partid „Şor” — care au prezentat activitatea fostei başcane a Găgăuziei drept o „luptă împotriva regimului”.

La eveniment a participat şi propagandista Kremlinului, Margarita Simonian, redactor-şef al grupului media internaţional Russia Today (RT). Într-un discurs de aproape cinci minute, publicat chiar de ea, Simonian a numit-o pe Guţul „o stâncă”, „un talent nativ” şi „mamă de familie”. Totuşi, ea nu a spus nimic despre cartea prezentată.

La eveniment au fost prezenţi şi soţul, precum şi sora Evgheniei Guţul, care a povestit că, în copilărie, „când încă existau colhozuri, Evghenia spunea mereu că va deveni preşedintă de colhoz”, mai scrie Nokta.

Presa propagandistică de la Moscova susţine că reprezentanta Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, ar fi participat şi ea la prezentarea cărţii şi că ar fi declarat că o admiră pe Guţul. Cu toate acestea, Zaharova nu a putut fi identificată în fotografiile de la eveniment.

„O tânără femeie este literalmente hărţuită, este privată de posibilitatea de a-şi vedea apropiaţii — tot ceea ce are mai drag, continuarea ei”, ar fi declarat Zaharova, potrivit presei ruse.

Nokta scrie că, în aceeaşi seară, pe reţelele sociale ale lui Guţul a apărut o scrisoare despre care se afirmă că ar fi fost transmisă de aceasta din închisoare, în care fosta başcana a Găgăuziei le mulţumeşte celor prezenţi la prezentarea cărţii sale.

„Fiecare persoană care deschide această carte, o transmite mai departe sau pur şi simplu îmi rosteşte numele cu voce tare devine o voce a adevărului”, a afirmat Evghenia Guţul.

Ajunsă în funcţia de başcan cu ajutorul lui Ilan Şor, Evghenia Guţul a fost acuzată de Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) de falsificarea documentelor electorale pentru alegerile din 2023, fiind suspectată că ar fi introdus date false privind donaţiile electorale şi că ar fi suplinit contul electoral cu 370 de mii de lei din surse interzise de lege.

Evghenia Guţul a fost cercetată şi într-un alt dosar penal, privind finanţarea ilegală a fostului Partid „Şor”, declarat neconstituţional. Guţul a fost acuzată că mergea la Moscova pentru a aduce bani în numerar în Republica Moldova, în sume de până la 8.000 de dolari, pentru a evita declararea acestora în vamă, bani utilizaţi pentru activitatea partidului. Potrivit unui alt capăt de acuzare, Guţul s-ar fi numărat printre organizatorii şi coordonatorii protestelor antiguvernamentale finanţate începând cu anul 2022.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos