Băsescu: Mă uitam la elefantul ăsta de Grindeanu. A stat pitit vreo 20 de zile, apoi a ieşit crezând că a dat marea lovitură cu Veştea

Traian Băsescu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
17.06.2026
Traian Băsescu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
17.06.2026

Fostul preşedinte Traian Băsescu l-a ironizat din nou, într-o emisiune B1 TV, pe liderul social-democraţilor Sorin Grindeanu, care fuge de funcţia de premier.

"Mă uitam la elefantul ăsta de Grindeanu. A stat pitit vreo 20 de zile, azi i s-a părut că se rezolvă, că a dat marea lovitură cu Veştea şi iar a început să apară pe culoare, aşteptând să-i bage câte cineva un microfon în gură, să grăiască din înţelepciunea unui politician iresponsabil, care a produs o cădere de guvern fără să ştie ce face a doua zi", a declarat Traian Băsescu.

Ce soartă va avea Guvernul Veştea

"Deocamdată, nu este un al doilea eşec. Domnul Veştea nu şi-a depus mandatul şi nu a picat în Parlament. După părerea mea, va fi al doilea eşec, dar preşedintele – şi de data asta să ştiţi că folosesc experienţa pe care am avut-o în această funcţie – preşedintele poate considera până şi aceste desemnări, care nu ajung să se materializeze în Parlament, în perioada de negociere, de tatonare a soluţiilor pentru un guvern care să treacă prin Parlament. Pentru că nu se consideră, din punct de vedere constituţional, că s-a produs prima încercare până nu se produce votul în Parlament.

Mai era un domn constituţionalist care spunea poveşti cu atacăm la Curtea Constituţională. Omul este ridicol de prost, că nu poţi să ataci un decret al preşedintelui la Curtea Constituţională. Decretul de desemnare a unui candidat la funcţia de prim-ministru nu poate fi atacat la Curtea Constituţională. Deci sunt tot soiul de abordări ciudate şi neprofesioniste, dar cert este că preşedintele, până când nu are loc primul vot în Parlament, nu se produce efectiv actul de a se considera că a început procesul de numire a noului guvern. Este într-o perioadă de tatonare pur şi simplu, atât timp cât propunerile nu ajung la vot în Parlament.

Deci ar fi catastrofal ca un guvern să se însăileze din tot soiul de fărâmituri de astea de prin zona extremistă sau zona independenţilor dubioşi, până la urmă, oamenii fără apartenenţă politică, electronii liberi. Ar fi jenant să se întâmple asta şi ar arăta că partidele noastre, în primul rând, nu în primul rând preşedintele, dar şi el, însă partidele nu sunt capabile la un moment dat să treacă peste nişte animozităţi personale sau nişte ambiţii personale. Poţi să treci ca să rezolvi o chestiune de interes naţional".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos