Magistratul care l-a trimis la puşcărie pe fostul ministru Chiţoiu, vizat de Inspecţia judiciară: "Judecătorii mai au dreptul să interpreteze legea?"

Daniel Chiţoiu (Epoch Times România)
Redacţia
17.06.2026
Daniel Chiţoiu (Epoch Times România)
Redacţia
17.06.2026

Judecătorul Costin Andrei Stancu, de la Curtea de Apel Piteşti, a anunţat marţi, pe Facebook, că este vizat de o acţiune disciplinară a Inspecţiei Judiciare în legătură cu modul în care a interpretat o dispoziţie din Codul Penal într-un dosar de ucidere din culpă. Magistratul s-a aflat în completul care a judecat apelul în cazul fostului ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu şi care a decis majorarea pedepsei acestuia.

„Azi este cea mai tristă zi din cariera de judecător. Am primit rezoluţia inspecţiei judiciare prin care s-a dispus exercitarea acţiunii disciplinare împotriva mea pentru cum am interpretat o dispoziţie legală. Pe scurt, un inculpat, fost ministru de finanţe, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpa şi vătămare corporală din culpă. Articolul 74 alin. 1 lit. f din Codul Penal prevede că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: conduită după săvârşirea infracţiunii şi IN CURSUL PROCESULUI PENAL!”, a explicat judecătorul.

Potrivit magistratului, prima instanţă a interpretat această dispoziţie legală, considerând că acţiunile inculpatului efectuate prin intermediul avocaţilor sunt incluse în noţiunea de conduită inculpatului în cursul procesului penal.

„În acelaşi mod a interpretat dispoziţia legală procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, avocatul părţilor civile. Inculpatul nu a criticat prin apel această interpretare, astfel că şi-a însuşit argumentele primei instanţe”, a adăugat judecătorul.

Magistratul arată cum a decis Inspecţia Judiciară să dispună exercitarea acţiunii disciplinare împotriva sa:

„În apel am aprobat interpretarea primei instanţe, dar am considerat că se impune majorarea pedepsei cu 1 an de închisoare. Cu toate că prima instanţă, instanţa de apel, procurorii şi avocatul părţilor civile au interpretat în acelaşi mod disp. art. 74 alin. 1 lit. f din Codul Penal, inspecţia judiciară a considerat că această interpretare este greşită şi a dispus exercitarea acţiunii disciplinare”.

Judecătorul a ridicat şi problema independenţei magistraţilor în interpretarea normelor juridice: „Întrebarea care se pune: judecătorii mai au dreptul să interpreteze legea, mai suntem independenţi sau înainte să pronunţăm o soluţie trebuie să întrebăm Inspecţia Judiciară”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul în casaţie formulat de inculpat, a menţionat magistratul în încheierea mesajului său.

Condamnarea lui Daniel Chiţoiu

Pe 8 ianuarie 2026, Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat definitiv Daniel Chiţoiu, fost vicepremier şi ministru al Finanţelor, la patru ani de închisoare cu executare pentru accidentul rutier produs în decembrie 2019 pe DN7 Piteşti–Râmnicu Vâlcea, soldat cu moartea a două persoane şi rănirea altora.

Judecătorii Curţii de Apel Piteşti au decis ca pedeapsa să fie executată în regim de detenţie, respingând orice formă de suspendare a executării acesteia.

Pe lângă condamnarea la închisoare, Curtea de Apel Piteşti a hotărât interzicerea dreptului de a conduce autovehicule timp de 5 ani, atât ca pedeapsă complementară, cât şi accesorie. De asemenea, instanţa a stabilit daune morale de câte 400.000 de lei pentru fiecare parte civilă, sume diminuate faţă de cele acordate anterior.

În primăvara anului 2025, Daniel Chiţoiu a fost condamnat, pe fond, la 3 ani de închisoare cu suspendare. Hotărârea a fost contestată atât de procurori, cât şi de părţile civile. Curtea de Apel Piteşti a admis apelurile, a majorat pedeapsa şi a dispus executarea efectivă a acesteia. Apelul formulat de fostul ministru a fost respins ca nefondat.

În motivarea deciziei, judecătorii au avut în vedere rezultatele anchetei şi ale expertizelor tehnice. Acestea au arătat că Daniel Chiţoiu ar fi pierdut controlul autoturismului, pătrunzând pe sensul opus de circulaţie şi provocând o coliziune violentă cu un alt vehicul.

Anterior, Inspecţia Judiciară a mai demarat o acţiune judiciară împotriva judecătorului, respinsă de CSM

Nu este pentru prima dată când judecătorul Costin Andrei Stancu intră în conflict cu Inspecţia Judiciară. Magistratul de la Curtea de Apel Piteşti a devenit cunoscut în 2021 după ce a pronunţat una dintre cele mai discutate hotărâri din sistemul judiciar românesc, stabilind că fosta Secţie pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie nu este compatibilă cu dreptul european, în urma deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Hotărârea sa a fost prima din România care a invocat direct jurisprudenţa CJUE în această materie. Ulterior, Inspecţia Judiciară s-a autosesizat şi a început cercetarea disciplinară a magistratului.

Secţia pentru judecători a CSM a respins însă acţiunea disciplinară, iar în aprilie 2023 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut definitiv această soluţie, respingând recursul formulat de Inspecţia Judiciară.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos