"Ce rost mai are Justiţia într-o ţară dacă toţi marii infractori scapă?" - Cine poartă responsabilitatea pentru "Marea Spălare" prin prescripţie

Procurorul Claudiu Sandu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a explicat joi, într-un interviu acordat Epoch Times, contextul care a dus la "marea spălare" a infractorilor prin prescripţie şi cum se împarte responsabilitatea pentru această situaţie care a generat, potrivit Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, "un risc sistemic de impunitate".

"Acest mod de a interpreta legea doar în favoarea infractorului a condus la salvarea cam a tuturor", a remarcat magistratul, adăugând că situaţia creată a zdruncinat - pe bună dreptate - din temelii încrederea românilor în sistemul judiciar.

În condiţiile în care preşedintele Nicuşor Dan a plasat vina în mare parte în "curtea" Parlamentului şi nu atât în cea a Înaltei Curţi, conduse de Lia Savonea, procurorul CSM vine să prezinte succesiunea de evenimente care au dus la achitările pe bandă rulantă din instanţe.

Contextul care a dus la achitări pe bandă rulantă

"Acum trebuie să spunem adevărul pe nume. După decizia din 2018 a Curţii Constituţionale, o decizie care, eu am mai spus-o şi o repet, avea dispozitivul în mare parte contrazis de considerente... Ori, practica Curţii Constituţionale în timp a arătat că aceste considerente sunt obligatorii. În momentul în care un jurist a citit acea hotărâre – acum am citit-o şi eu, pentru că ne puneam problema ce facem cu dosarele –, aveam multe dosare şi destul de vechi. Şi, dacă dispărea acea extindere a termenului de prescripţie, care era prescripţia specială, multe erau prescrise sau se apropiau de prescripţie.

Citind considerentele, acolo se spunea că forma corectă de întrerupere a termenului de prescripţie este de la ultimul act care a fost prezentat suspectului sau inculpatului. O logică juridică ce venea din vechiul Cod şi care este susţinută, într-adevăr, şi de deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi ale CEDO şi care părea de bun-simţ. Toată practica, inclusiv la Parchet – mă refer la practica din parchete şi din instanţe –, a mers în direcţia aceasta. S-a considerat că, de la ultimul act prezentat, începe să curgă un nou termen de prescripţie.

După patru ani însă, dată fiind dispoziţia CCR de a constata că acel text este neconstituţional, în termen de 45 de zile Parlamentul era obligat să intervină. Cred că ne aducem cu toţii aminte de perioada 2018, când era acea 'restitutio in integrum' a hoţiei în România şi cei care luptaseră împotriva corupţiei erau pedepsiţi, iar cei care fuseseră, în ghilimele, abuzaţi de procurori îşi făceau dreptate. Nu a fost nimeni interesat să facă o asemenea modificare, ceea ce, din punctul meu de vedere, ca om cu o anumită experienţă în Justiţie, nu poate fi o întâmplare. Adică îmi pun întrebarea dacă acea hotărâre a Curţii Constituţionale a fost o întâmplare şi dacă poziţia Parlamentului a fost o întâmplare.

Doamna Lia Savonea, de faţă cu mine şi cu alţi oameni, la o masă cu preşedintele Nicuşor Dan, a spus: Noi am fost în 2018 la Parlament, în termenul de 45 de zile, şi am încercat să convingem Comisia Juridică, sau unde au fost ei, un grup de oameni din CSM-ul de atunci, să modifice legea. Dacă se modifica în 45 de zile, nu mai aveam problema aceasta. Toată perioada era acoperită. Ori nu a existat nicio modificare. În următorii patru ani nu mai putea opera un termen special, ci opera doar termenul general de prescripţie. Problema este că noi am dus această perioadă înapoi. Adică noi am considerat că nu ar trebui să existe prescripţie specială nici înainte de 2018, pentru că, nu-i aşa, trebuie să interpretăm legea în favoarea infractorului. Aici este problema."

Parlamentul şi Justiţia împart vina

"Şi, în acest fel, din punctul meu de vedere, Legiuitorul şi Justiţia împart această vină, fără a putea stabili un procent, dar vina este împărţită. Pentru că, dacă Justiţia ar fi interpretat corect, cum spune Curtea Europeană, legea, atunci ar fi spus: 'După 2018, de la ultimul act făcut în condiţii legale înainte de decizia Curţii Constituţionale, curge termenul general de prescripţie.'

Noi am dus efectele în urmă şi am desfiinţat toate actele care ar fi fost întreruptive de prescripţie şi am spus că operează doar termenul general de la momentul săvârşirii faptei. Astfel încât aproape toate cauzele au devenit prescrise.

Curtea face o analiză şi spune: 'Nu este chiar aşa. Nu aveaţi de ce să desfiinţaţi nişte acte întreruptive întocmite în baza unei legi aflate în vigoare. Acestea puteau fi considerate aplicabile până la decizia Curţii Constituţionale şi doar perioada 2018–2022 este cea în care nu operează prescripţia specială, până când a intervenit ordonanţa de urgenţă şi textul de lege a fost modificat'.

Este, aşadar, o perioadă de patru ani în care nu operează prescripţia specială, dar până în 2018 aceasta trebuia luată în considerare.

De aceea, toţi cei care au clasat dosarele, mergând pe o decizie a Înaltei Curţi şi indicând acea decizie ca fiind responsabilă pentru problemele apărute ulterior în Justiţie – mă refer la decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligatorie pentru toţi magistraţii –, trebuie să ţină cont că Curtea de Justiţie a Uniunii Europene spune expres că aceasta a generat un risc sistemic de impunitate, pentru că acest mod de a interpreta legea doar în favoarea infractorului a condus la salvarea cam a tuturor.

Acest risc sistemic de impunitate, concept care nici măcar nu există în legislaţia română şi pe care mulţi nu îl înţeleg, reprezintă un pericol pentru statul de drept. Uitaţi-vă la ce au scris unii şi alţii, inclusiv în publicaţii juridice importante.

Orice român cinstit, orice om corect se va gândi: dacă toţi aceştia care au furat bani şi au săvârşit acte de corupţie au scăpat, dar nu numai, au scăpat inclusiv criminali, traficanţi de persoane, traficanţi de droguri, au fost puşi în libertate şi s-a constatat prescripţia, unde mai este statul de drept? Ce mai înseamnă Justiţia în acea ţară? Ce rost mai are Justiţia în acea ţară dacă toţi marii infractori scapă?"