Ceva bizar. ANI dă peste nas PSD-ului. Niciun ales în situaţia lui Fritz nu a fost înlăturat din funcţie

Sorin Grindeanu (captură YouTube)
Loredana Diacu
05.08.2026
Sorin Grindeanu (captură YouTube)
Loredana Diacu
05.08.2026

În timp ce PSD-ul tună şi fulgeră şi cere măsuri contra prefectului de Timiş pe motiv că nu l-a înlăturat din funcţia de primar pe Dominic Fritz în urma deciziei ANI privind presupusul conflict de interese al acestuia, un comunicat al Agenţiei Naţionale de Integritate arată că din 91 de persoane aflate în situaţii asemănătoare (e de presupus că parte dintre acestea din PSD), nimeni nu a fost suspendat.

ANI a transmis ieri că inspectorii Agenţiei monitorizează 122 de cazuri aflate sub interdicţia de 3 ani de la încetarea mandatului/funcţiei, aplicată persoanelor identificate în conflict de interese sau incompatibilitate.

Ce reprezintă aceste 122 de cazuri:

  • Aprox. 35% din totalul interdicţiilor active aflate în monitorizare (nu totalul interdicţiilor rămase definitive din întreaga activitate a Agenţiei, ci doar pe cele în curs de derulare)
  • 75% dintre cele 122 de cazuri, privesc persoane declarate în conflict de interese în timp ce ocupau funcţii elective.

Cum au rămas definitive:

  • 25 prin necontestare
  • 14 prin nerecurarea deciziei Curţii de Apel
  • restul, prin decizie a ÎCCJ

Măsurile aplicate:

  • Pentru 9 persoane nu au fost dispuse măsuri sau măsurile au fost anulate în instanţă;
  • Pentru celelalte, măsurile au constat în diminuarea salariului/indemnizaţiei cu 5-20%, pe o durată de 1-6 luni.

Situaţia actuală a persoanelor vizate (91):

  • 47 continuă să ocupe funcţii pentru care completează declaraţii de avere şi interese din care:
    • 22 dintre cele declarate în conflict de interese pe funcţie electivă continuă să ocupe o funcţie electivă;
    • 22 dintre cele declarate în conflict de interese pe funcţie publică continuă să ocupe o funcţie publică.
România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos