Piedone, gând la gând cu PSD. Îl reclamă la DNA pe prefectul de Timiş pentru că nu a dispus încetarea mandatului de primar al lui Dominic Fritz

Cristian Popescu Piedone, pe care PSD-ul l-a tot susţinut în varii funcţii de-a lungul timpului, în prezent preşedinte al Partidului Naţionalist Reformarea României, a anunţat că a depus o plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva prefectului judeţului Timiş, Paul Finta.
Plângerea lui vine în contextul în care PSD tuna şi fulgera, de asemenea, contra prefectului şi cere autorităţilor să "intervină", ei numindu-l pe Fritz "condamnat penal", ceea ce este un neadevăr.
Concret, în plângerea sa, Piedone îl acuză pe prefectul de Timiş de abuz în serviciu, pe motiv că acesta a decis reducerea indemnizaţiei primarului Timişoarei, Dominic Fritz şi nu dispunerea încetării mandatului de primar al acestuia.
"La data de 18 iunie 2026, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o hotărâre definitivă prin care a respins recursul formulat de domnul Dominic Samuel Fritz, menţinând hotărârea Curţii de Apel Timişoara prin care a fost confirmat raportul Agenţiei Naţionale de Integritate privind existenţa unui conflict de interese administrativ.
Ulterior rămânerii definitive a acestei hotărâri judecătoreşti, Instituţia Prefectului Judeţului Timiş, prin prefectul Paul Finta, a emis un ordin administrativ prin care a dispus diminuarea indemnizaţiei primarului Municipiului Timişoara cu 10% pentru o perioadă de şase luni, fără a dispune încetarea mandatului acestuia.
În spaţiul public, în doctrina juridică şi în rândul practicienilor dreptului au fost exprimate opinii divergente cu privire la efectele juridice ale hotărârii definitive pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la obligaţiile care reveneau prefectului în aplicarea dispoziţiilor Codului administrativ, ale Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, precum şi ale celorlalte dispoziţii legale incidente.
În acest context, apreciem că există un interes public legitim privind verificarea modalităţii în care autoritatea prefectului şi-a exercitat atribuţiile legale şi dacă actul administrativ emis respectă cadrul normativ aplicabil", scrie Piedone în plângerea sa.
Reamintim că Piedone a candidat la Primăria Sector 5 (şi a fost şi votat) cu sloganul cinic "ai grijă să nu te frigi", aceasta după ce numele lui a rămas legat, pentru totdeauna, de Colectiv, club care funcţiona fără să aibă autorizaţie pentru evenimente de tipul aceluia care a dus la o drama de neşters din memoria colectivă.