Expert: România asistă la un veritabil Black Friday al motorinei; nu ni se oferă o reducere, ni se returnează o parte din scumpire

România asistă la un veritabil „Black Friday al motorinei”, în care preţul este mai întâi împins artificial în sus, pentru ca apoi să fie redus aproape de nivelul de la care nu ar fi trebuit să plece, iar întreaga operaţiune să fie prezentată drept un mare succes al statului. Aceasta este concluzia preşedintelui Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă, într-o analiză transmisă miercuri Agerpres.
Potrivit acestuia, legea care intră în vigoare duminică şi este prezentată ca un sprijin pentru şoferi ar putea coborî preţul motorinei la aproximativ 10-10,20 lei/litru. Însă, spune Chisăliţă, „nu este un preţ rezultat dintr-o reducere reală. Este nivelul la care motorina ar fi trebuit să se afle în mod normal, dacă înaintea intrării în vigoare a legii nu s-ar fi tras atât de tare pentru majorarea preţurilor”.
Expertul compară situaţia cu practicile comerciale din perioada Black Friday: un produs este scumpit înainte, pentru ca ulterior să fie afişată o reducere spectaculoasă. „Pe etichetă apare o reducere spectaculoasă. În buzunarul cumpărătorului nu apare însă niciun câştig”, subliniază acesta.
În cazul carburanţilor, efectele sunt însă mult mai ample, deoarece fiecare majorare a preţului motorinei se propagă rapid în economie. „Şoferii au plătit. Transportatorii au plătit. Agricultorii au plătit. Companiile au plătit. (...) Consumatorul a fost singurul care nu a câştigat nimic”, afirmă Dumitru Chisăliţă, adăugând că statul a încasat taxe mai mari, iar comercianţii au vândut la preţurile majorate.
Acesta explică şi mecanismul pe care îl consideră înşelător: dacă motorina ar fi trebuit să coste 10,20 lei, dar ajunge mai întâi la 10,84 lei şi apoi este „redusă” la 10,35 lei, consumatorul nu câştigă, ci rămâne în pierdere. „Nu a primit 34 de bani. A pierdut 15 bani faţă de preţul justificat şi a plătit în plus în toată perioada în care motorina a fost la un preţ peste 10,20 lei”, susţine expertul.
În acest context, AEI cere explicaţii privind scumpirile din ultimele săptămâni şi solicită autorităţilor să precizeze ce parte din creşterea preţurilor a fost determinată de cotaţiile internaţionale, de fiscalitate, de cursul valutar şi de marjele comerciale. Asociaţia întreabă, de asemenea, de ce instituţiile statului intervin doar după ce consumatorii au suportat deja scumpirile şi cine răspunde dacă acestea au fost majorate anticipat pentru a diminua impactul viitoarei ieftiniri.
Chisăliţă critică şi modul în care sunt prezentate astfel de măsuri. „Probabil vom primi comunicate triumfaliste despre câţi bani «economisesc» şoferii, fără să ni se spună câţi bani au pierdut prin scumpirile anterioare”, afirmă acesta. În opinia sa, „este mecanismul perfect al cinismului economic: consumatorul finanţează problema, consumatorul plăteşte aparenta soluţie, iar la final tot consumatorului i se explică cât de mult a fost ajutat”.
Preşedintele AEI atrage atenţia că efectele unei scumpiri a motorinei se transmit aproape imediat în economie, prin costuri mai mari de transport, agricultură şi distribuţie. În schimb, atunci când carburanţii se ieftinesc, preţurile produselor şi serviciilor scad mult mai greu sau chiar deloc. „Scumpirea se împrăştie în întreaga economie. Ieftinirea rămâne, de multe ori, doar pe panoul benzinăriei. Nu ni se oferă o reducere. Ni se returnează o parte dintr-o scumpire”, concluzionează Dumitru Chisăliţă.