Decizia LIN II a Curţii Europene de Justiţie privind prescripţia a început să fie aplicată. Dosare cu fraude majore se repun pe rol

Lia Savonea (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie)
Redacţia
27.07.2026
Lia Savonea (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie)
Redacţia
27.07.2026

Curtea de Apel Craiova a repus pe rol un dosar de fraudă cu fonduri europene pentru dezbaterea efectelor deciziei LIN II a Curţii de Justiţie a UE (CJUE) din 16 iulie 2026, potrivit C.A. Craiova. Instanţa rămăsese în pronunţare, însă a repus cauza pe rol după decizia CJUE, relatează G4Media.

Este vorba de un dosar cu fraudă de fonduri europene de 700.000 de lei trimis în judecată de DNA Craiova, în 2017, scrie sursa citată.

Anul trecut, la fond, Tribunalul Gorj a dispus încetarea procesului penal pe motiv că faptele s-au prescris după ce judecătorii au aplicat deciziile ÎCCJ, condusă de judecătoarea Lia Savonea, potrivit cărora faptele penale se prescriu mai repede.

Dosarul priveşte fapte din 2009. „În vederea obţinerii frauduloase a unor fonduri nerambursabile privind „Creşterea şi diversificarea producţiei de flori şi plante ornamentale în câmp destinată comercializării…”, inculpaţii Dănilă (fostă Luculescu) Maria Daniela, Bunescu Bogdan Constantin, Şerban Marin, Bolovan Dumitru, Luculescu Gheorghe Adrian, Motea (fostă Buncianu) Mihaela – Nicoleta şi Luculescu Ionela Nicoleta au depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit mai multe documente false sau inexacte.

Din aceste documente rezulta că ei ar fi îndeplinit, printre altele, condiţiile impuse de Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri (de a fi membri ai unei familii de fermier şi de a fi lucrat mai mult de 50% din timpul lor de lucru în cadrul unei ferme, cu cel puţin 12 luni înaintea instalării lor pe cont propriu la conducerea unei exploataţii agricole)”, arăta DNA într-un comunicat de presă de la data trimiterii dosarului în judecată.

Şi Tribunalul Cluj rămăsese în pronunţare într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 8 milioane de lei. La termenul din 24 iulie 2026, instanţa a repus cauza pe rol.

Articolul integral poate fi accesat aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos