Greva din spitale a fost suspendată

Federaţia Sanitas a anunţat vineri dimineaţă suspendarea grevei generale din spitale, după trei zile de protest. Decizia a fost adoptată de Consiliul Naţional Sanitas, care a precizat că protestul ar putea fi reluat odată cu înregistrarea în Parlament a unui nou proiect al legii salarizării.
„Consiliul Naţional Sanitas a decis suspendarea grevei generale. Vom reveni asupra deciziei suspendării în momentul înregistrării în Parlament a unui nou proiect de lege a salarizării”, a transmis federaţia sindicală.
Potrivit Sanitas, principală revendicare care a stat la baza declanşării grevei – noua lege a salarizării – a fost, cel puţin deocamdată, amânată. Sindicaliştii susţin, totodată, că au obţinut o decizie a instanţei care confirmă faptul că Guvernul condus de Ilie Bolojan are statut interimar şi nu mai are competenţa de a elabora şi promova un proiect de lege.
Reprezentanţii federaţiei afirmă că îşi vor concentra în continuare demersurile pe două direcţii: negocierea unei noi legi a salarizării, pe care o doresc „mai corectă, mai coerentă şi mai echitabilă”, şi reluarea negocierilor cu o autoritate care are putere legală de decizie, respectiv Parlamentul sau un guvern cu mandat deplin.
„Nu închidem greva, ci dăm o şansă politicului să se reseteze şi să reia negocierile pentru o nouă lege a salarizării”, au transmis reprezentanţii Sanitas, potrivit Hotnews.
Federaţia anunţase declanşarea unei greve generale pe termen nelimitat în toate spitalele din ţară începând cu 28 iulie. În practică, însă, participarea la protest a fost diferită de la o unitate medicală la alta. Potrivit informaţiilor publicate de HotNews, în urma discuţiilor cu managerii celor mai mari spitale din Bucureşti şi din ţară, doar o parte dintre angajaţi au participat la grevă. În alte spitale, conducerea a precizat că nu a primit notificări privind participarea personalului la protest, iar activitatea s-a desfăşurat normal.
Managerii mai multor spitale au explicat că Sanitas nu este sindicat reprezentativ în toate unităţile sanitare şi că nici toţi membrii federaţiei nu au ales să participe la grevă.
Conform legislaţiei, chiar şi pe durata unei greve generale, spitalele sunt obligate să asigure serviciile medicale de urgenţă şi cel puţin o treime din activitatea curentă.