Prescripţia şi decizia CJUE. Procuror CSM arată care a fost "sursa răului" şi care sunt soluţiile
"Sursa răului" în materie de acţiuni ale instanţelor privind prescripţia care au contravenit dreptului UE stă în decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi, opinează procurorul CSM Claudiu Sandu. El punctează că în urma acestei decizii pronunţate în octombrie 2022, s-a stabilit că o condamnare definitivă poate să facă obiectul unei căi extraordinare de atac, ceea ce a intrat în conflict cu legislaţia europeană.
A urmat, precum se ştie, eliberarea multor condamnaţi iar banii obţinuţi prin fraudă de aceştia n-au mai fost recuperaţi, punctează procurorul. Mai mult, decizia ÎCCJ a fost sancţionată public de Curtea de Justiţie a UE, prin celebra de acum, hotărâre LIN II.
Ce se poate face, retrospectiv vorbind? Soluţii există, crede Sandu.
Prima ar fi solicitarea de sesizare a CCR pentru a stabili dacă Decizia 67/2022 a ÎCCJ este constituţională iar cea de a doua ar trebui să fie atacarea cu căi extraordinare de atac (recurs în casaţie sau revizuire) a tuturor hotărârilor care deja au fost schimbate în căi extraordinare de atac, pentru restabilirea legalităţii acestor hotărâri, în acord cu LIN II, arată el.
Redăm postarea procurorului:
SURSA RĂULUI - DECIZIA NR. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Răspunderea PARCHETULUI GENERAL.
În data de 25.10.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat Decizia nr. 67/2022 prin care a statuat că, în dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale sunt norme de drept penal material şi sunt supuse aplicării principiului legii penale mai favorabile (mitior lex).
În consecinţă, s-a stabilit că o condamnare definitivă poate să facă obiectul unei căi extraordinare de atac întemeiată pe efectele Deciziilor 297/2018 şi 358/2022 ale Curţii Constituţionale, ca lege penală mai favorabilă.
Această interpretare a intrat direct în conflict cu legislaţia europeană, atât cu practica CEDO cât şi cu practica CJUE.
În paragrafele 123, 124 şi 125 din Hotărârea LIN II, Curtea explică din nou ce se înţelege prin principiul "mitior lex" atât de des invocat în practica din România.
Astfel, se arată că principiul "mitior lex" aşa cum este garantat de articolul 49 alin. 1 din Carta dar şi de art. 7 paragraful 1 din CEDO se aplică doar dispoziţiilor care definesc infracţiunile şi pedepsele pentru acestea şi NU ARE VOCATIA SĂ SE APLICE UNEI SUCCESIUNI IN TIMP DE NORME CARE REGLEMENTEAZA MODUL DE CALCUL AL TERMENULUI DE PRESCRIPTIE A RĂSPUNDERII PENALE.
Prin urmare, invocarea practicii CEDO, inclusiv cauza Gouarre Patte împotriva Andorrei în sprijinul Hotărârii 67/2022 a ÎCCJ este eronată, judecătorii români interpretând greşit textele de drept şi practica instanţelor europene.
Ca efect al acestei hotărâri, au fost promovate multiple căi extraordinare de atac în favoarea unor inculpaţi condamnaţi pentru fapte de corupţie şi pentru fraude financiare uriaşe.
S-a constatat împlinirea termenului de prescripţie şi mulţi au fost scoşi din închisoare.
Banii nu au fost recuperaţi niciodată.
De asemenea, multe cauze în curs au fost închise constatându-se eronat împlinirea termenului de prescripţie.
Unele se închid şi în prezent.
Ce soluţii există?
Eu văd două soluţii care se află la îndemâna procurorilor.
Prima ar fi solicitarea de sesizare a CCR pentru a stabili dacă Decizia 67/2022 a ÎCCJ este constituţională.
Fiind pronunţată de un complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, această decizie are putere de lege pentru că este obligatorie pentru magistraţi.
Din acest motiv poate fi supusă şi trebuie să fie supusă analizei Curţii Constituţionale, mai ales în lumina hotărârii LIN II.
O altă activitate ar trebui să fie atacarea cu căi extraordinare de atac ( recurs în casaţie sau revizuire) a tuturor hotărârilor care deja au fost schimbate în căi extraordinare de atac, pentru restabilirea legalităţii acestor hotărâri, în acord cu LIN II.
