Raed Arafat îl acuză de abuzuri şi i-a făcut plângere procurorului care i-a deschis dosarul / CSM sare să îl apere

Raed Arafat (Facebook/DrRaedArafat)
Redacţia
30.07.2026
Raed Arafat (Facebook/DrRaedArafat)
Redacţia
30.07.2026

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a făcut plângere faţă de procurorul care îl anchetează, Marius Cătălin Strîmbei, şeful Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, potrivit TVR Info. Arafat reclamă faptul că a fost filat şi înregistrat 5 luni şi anunţă că persoanele urmărite penal din dosar vor formula plângeri împotriva procurorului.

În urma reclamaţiei, procurorul Marius Cătălin Strîmbei a făcut cerere la Consiliul Superior al Magistraturii de apărare a reputaţiei profesionale, iar CSM a decis miercuri să-i admită cererea. Inspecţia Judiciară a clasat sesizarea împotriva procurorului Strîmbei, iar clasarea a fost confirmată de procurorul Robert Fleckhamer, adjunctul Inspecţiei, dar cu observaţii. Observaţiile au fost folosite de Arafat ca să îl atace pe procurorul de caz, adică pe Strîmbei.

De precizat că, tot miercuri, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea de verificări cu privire la Fleckhammer, referitor la considerentele din rezoluţia de confirmare, cu observaţii, faţă de Arafat.

Potrivit Parchetului Militar, Arafat şi ceilalţi suspecţi din dosar ar fi angajat 4 medici şi o asistentă la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Le-ar fi aprobat pontajele şi sporurile, deşi aceştia nu s-ar fi prezentat la serviciu.

Arafat susţine că acuzaţiile aduse de procuror nu stau în picioare. Îl acuză, la rândul lui, pe anchetator, de abuzuri şi spune că judecătorul nu a aprobat percheziţiile domiciliare, dar, cu toate acestea, procurorul le-a ridicat telefoanele.

„Rolul meu înţeleg este că aş fi presat să se facă pontaje false. Dar, până acum, nu am găsit în dosarul pe care l-am studiat nimic care să probeze aceşti timpi de aproximativ 5 luni am fost filaţi, urmăriţi, înregistraţi”, a declarat Arafat pentru sursa citată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos