Otita: simptome, cauze, tratamente şi soluţii naturale

Urechea, alcătuită din urechea externă, urechea medie şi urechea internă, poate fi infectată de bacterii, ciuperci sau viruşi prezenţi în canalul auditiv sau în trompa lui Eustachiu, ceea ce îi afectează capacitatea de a transmite şi de a procesa sunetele.

Peste 80 % dintre copii suferă de cel puţin o dată de otită medie înainte de vârsta de 3 ani.

Tipurile de otite

Urechea este alcătuită din trei părţi: urechea externă vizibilă şi canalul auditiv; urechea medie, care adăposteşte mici oscioare care amplifică sunetul; urechea internă, care transformă sunetul în semnale electrice transmise creierului.

Principalele tipuri de otite

1. Otita externă: cunoscută şi sub denumirea de „otita înotătorului”, această afecţiune reprezintă o infecţie sau o inflamaţie a canalului auditiv extern cauzată de bacterii sau ciuperci, adesea favorizată de apa stagnantă, care creează condiţii propice pentru proliferarea acestora. Otita externă poate fi de scurtă durată, sub şase săptămâni, sau cronică, prelungindu-se peste trei luni.

2. Otita medie: termenul „otită” se referă, în general, la otita medie, cauzată de obicei de viruşi sau bacterii. Aceasta este mai frecventă la copii decât la adulţi şi constituie unul dintre principalele motive de consultare pediatrică. Există trei forme principale de otită medie:

• Otita medie acută: semne şi simptome de infecţie care persistă până la şase săptămâni.
• Otita medie subacută: simptome care persistă între şase săptămâni şi trei luni.
• Otita medie seromucoasă: prezenţa lichidului în urechea medie fără semne sau simptome de infecţie.

3. Otita internă (labirintită): această formă poate afecta întreaga ureche internă, inclusiv cohleea şi sistemul vestibular, şi poate afecta atât echilibrul, cât şi auzul. O afecţiune înrudită, nevrita vestibulară, reprezintă o inflamaţie a nervului vestibular şi provoacă, de obicei, vertijuri fără afectarea auzului.

Formele mai puţin frecvente de otită

Pe lângă cele trei tipuri principale de otită medie, pot apărea şi alte forme. Se disting în special:

- Miringita infecţioasă: o inflamaţie de origine infecţioasă a timpanului, membrana care separă urechea externă de urechea medie. Aceasta provoacă vezicule dureroase pe timpan, infecţiile bacteriene putând fi însoţite de febră.

- Herpesul zoster al urechii: O infecţie virală a nervilor cohleari şi faciali, cauzată de virusul varicelo-zosterian. Poate provoca dureri de ureche, vertij, paralizie facială şi vezicule pe ureche, faţă sau gât.

Cauzele otitelor

Otitele pot avea cauze multiple, agenţii patogeni bacterieni şi virali jucând un rol major în apariţia lor. Infecţiile bacteriene sunt deosebit de complexe, diferite tulpini putând afecta diverse regiuni ale urechii şi provoca tipuri distincte de infecţii.

Infecţiile virale pot provoca direct otită sau pot crea condiţii care fac urechea mai vulnerabilă la o suprainfecţie bacteriană secundară.

În plus, infecţiile căilor respiratorii superioare contribuie frecvent la probleme la ureche, deoarece se pot răspândi direct la ureche sau pot provoca o inflamaţie generalizată care creşte riscul de complicaţii.

Cauze în funcţie de tipurile specifice de infecţie

Cauza care stă la baza unei otite depinde adesea de partea urechii afectate. Fiecare tip de otită are propriii factori declanşatori, de la bacterii şi viruşi până la probleme structurale sau răspunsuri imunitare.

Otita externă

• Proliferarea bacteriană: cauzată cel mai adesea de Pseudomonas aeruginosa sau Staphylococcus aureus, în special în medii umede.
• Prezenţa fungică: specii precum Candida şi Aspergillus se pot dezvolta uneori în canalul auditiv, adesea după o expunere prelungită la umiditate sau după administrarea de antibiotice.
• Traumatism al canalului auditiv: scărpinarea, utilizarea beţişoarelor de urechi sau introducerea de corpuri străine pot deteriora pielea şi permite pătrunderea agenţilor patogeni.
• Obstrucţia canalului auditiv: acumularea de cerumen poate reţine umezeala şi crea un mediu propice proliferării microbiene.

Otita medie

• Disfuncţia trompei lui Eustachiu: trompele obstruate sau care funcţionează defectuos împiedică evacuarea corectă a lichidului, permiţând agenţilor patogeni să se înmulţească.
• Infecţie bacteriană: adesea cauzată de Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae şi Moraxella catarrhalis.
• Vegetaţii adenoide hipertrofiate sau infectate: acestea pot obstrucţiona trompele lui Eustachiu şi pot găzdui bacterii.
• Producţia excesivă de mucus: aceasta poate duce la acumularea de lichid în spatele timpanului, în special la sugari în perioada de erupţie dentară.

Otita internă

• Infecţie virală sau bacteriană: infecţii precum rubeola maternă, citomegalovirusul (la nou-născut) sau complicaţiile meningitei bacteriene pot afecta urechea internă.
• Răspuns autoimun: afecţiuni precum periarterita nodoză şi granulomatoza cu poliangeită pot declanşa o inflamaţie a structurilor urechii interne.
• Afectarea nervului vestibular: virusurile care afectează nervul vestibular pot provoca o inflamaţie a urechii interne şi pot perturba echilibrul.

Factori de risc

Există mai mulţi factori de risc majori care pot creşte probabilitatea de a dezvolta o otită. Persoanele cu sistemul imunitar slăbit, din cauza unei boli subiacente, a tratamentelor în curs sau a vârstei înaintate, sunt deosebit de vulnerabile la otite.

Factorii de mediu joacă, de asemenea, un rol determinant, expunerea la fumul de ţigară constituind un factor important care contribuie la apariţia afecţiunii. Fumul de ţigară poate provoca inflamaţie şi poate creşte sensibilitatea la infecţii.

Antecedentele personale de otite pot, de asemenea, agrava riscul, aecţiuni ale urechii anterioare indicând adesea o vulnerabilitate biologică crescută la complicaţii viitoare.

Afecţiunile alergice contribuie, de asemenea, la acest risc, favorizând inflamaţia şi acumularea de lichid, condiţii propice dezvoltării unei infecţii.

Factori de risc specifici în funcţie de tipul de infecţie

Otita externă

• Scăldatul: în special în apă contaminată, ceea ce duce la pătrunderea bacteriilor în canalul auditiv (risc de cinci ori mai mare).
• Umiditatea: un mediu cald şi umed favorizează proliferarea bacteriilor şi a ciupercilor în canalul auditiv.
• Canal auditiv îngust: o circulaţie redusă a aerului şi un drenaj deficitar pot duce la acumularea de umiditate.
• Afecţiuni cronice: afecţiuni cutanate precum diabetul, eczema şi dermatita pot afecta apărarea naturală a urechii.
• Purtarea aparatelor auditive: aceste dispozitive pot provoca iritaţii şi pot reţine umezeala în canalul auditiv.
• Iritanţi chimici: şampoanele, produsele pentru păr şi anumite produse de îngrijire a urechilor pot altera bariera cutanată sau pot provoca inflamaţii.

Otita medie

• Vârsta: copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 luni au trompele lui Eustachiu mai scurte şi mai orizontale, ceea ce îi face mai predispuşi la acumularea de lichid şi la infecţii.
• Naşterea prematură: bebeluşii născuţi înainte de 37 de săptămâni de sarcină pot prezenta structuri ale urechii şi un sistem imunitar subdezvoltat.
• Sexul: otita medie este puţin mai frecventă la băieţi şi bărbaţi.
• Hrănirea cu biberonul: consumul de lapte din biberon sau din cană cu pai în poziţie culcată poate permite pătrunderea laptelui în trompa lui Eustachiu.
• Lipsa alăptării: laptele matern conţine anticorpi protectori, iar lipsa alăptării poate reduce apărarea naturală a copilului.
• Utilizarea suzetei: asociată cu variaţii crescute de presiune şi cu transferul bacteriilor în urechea medie.
• Frecventarea unei creşe: creşte expunerea la viruşi şi bacterii, în special în mediul colectiv.
• Fisura palatină: poate perturba funcţionarea normală şi drenajul trompei lui Eustach.
• Sindromul Down: adesea asociat cu diferenţe structurale şi imunitare care afectează sănătatea urechii.
• Origine autohtonă: copiii din rândul popoarelor indigene şi al inuiţilor prezintă un risc mai ridicat, ale cărui cauze nu sunt pe deplin înţelese.
• Antecedente familiale: o componentă genetică puternică poate influenţa sensibilitatea.
• Infecţie respiratorie virală recentă: o răceală sau o altă boală poate provoca inflamaţie şi acumulare de lichid în urechea medie.

Otita internă

Simptomele şi semnele otitelor

Otitele, indiferent de tipul lor, se manifestă adesea prin simptome în mod constant. Pacienţii raportează, în general, o serie de senzaţii neplăcute, durerea şi presiunea în urechi fiind printre cele mai marcante semne.

Mulţi resimt, de asemenea, o senzaţie de plenitudine în ureche, însoţită de o scădere semnificativă a auzului, adesea descrisă ca fiind înăbuşit sau parţial pierdut.

Pe lângă simptomele localizate, febra reprezintă o reacţie sistemică frecventă, care reflectă încercarea sistemului imunitar de a combate agenţii patogeni.

Simptome specifice în funcţie de afecţiune:

1. Otita externă:

• Sensibilitate la palpare la nivelul tragusului sau al pavilionului urechii.
• Mâncărime sau iritaţie în interiorul şi în jurul canalului auditiv.
• Roşeaţă şi umflare a urechii externe sau a canalului auditiv.
• Piele descuamată sau care se exfoliază în jurul canalului auditiv.
• Ganglioni umflaţi sau sensibili la nivelul cefei sau al gâtului.
• Durere care se agravează la mestecat.
• Senzaţie de şuierat sau de pocnitură la mişcările urechii sau ale maxilarului.

2. Otita medie:

• Congestie nazală.
• Tuse.
• Letargie sau oboseală.
• Vărsături.
• Pierderea poftei de mâncare.
• Scurgere de lichid sau perforarea timpanului.

3. Otita internă:

Simptomele pot apărea brusc, se pot agrava pe parcursul zilei şi adesea încep să se atenueze în câteva zile.

• Ameţeli sau senzaţie de vertij, impresia că încăperea se învârte.
• Dificultate în menţinerea echilibrului.
• Greaţă şi vărsături.
• Zgomot de zumzet sau fluierat într-o ureche sau în ambele.
• Mişcări oculare rapide şi involuntare.
• Dureri de cap uşoare.

Simptome specifice la sugari şi copii mici

La sugari, cel mai frecvent semn al unei otite este iritabilitatea persistentă sau plânsul inconsolabil, adesea însoţit de febră şi tulburări de somn.

La copiii mici, simptomele pot include iritabilitate, tulburări de somn, tendinţa de a-şi trage sau atinge urechile, precum şi dificultăţi în a auzi sunetele slabe.

Cum se diagnostichează otitele?

Profesioniştii din domeniul sănătăţii diagnostichează otitele printr-un proces complet şi metodic, care începe cu o examinare aprofundată a antecedentelor medicale ale pacientului. Aceasta include o evaluare a simptomelor actuale şi a problemelor de sănătate din trecut, pentru a stabili contextul şi a identifica potenţialii factori de risc.

După această trecere în revistă a antecedentelor, se efectuează un examen fizic pentru a evalua urechile şi zonele înconjurătoare.

Otoscopia constituie piatra de temelie a acestui proces de diagnosticare. Această tehnică specializată utilizează un instrument luminos, otoscopul, pentru a inspecta canalul auditiv şi timpanul. Ea permite medicului să vizualizeze direct orice semn de inflamaţie, acumulare de lichid sau anomalie structurală care ar putea indica o infecţie.

Modalităţi specifice de stabilire a diagnosticului în funcţie de tipul de afecţiune

- Otita externă: diagnosticul se bazează pe o inflamaţie vizibilă a canalului auditiv, în special atunci când tragusul sau pavilionul urechii este sensibil la palpare. În anumite cazuri, dacă infecţia este recurentă sau dacă pacientul este imunodeprimat, se poate preleva o probă din secreţie pentru a identifica o cauză bacteriană sau fungică.

- Otita medie: medicul verifică dacă timpanul este bombat sau inflamat sau dacă există lichid în spatele acestuia. La pacienţii cu antecedente de infecţii se pot efectua teste auditive. Timpanometria şi timpanocenteza permit evaluarea presiunii şi a lichidului din urechea medie. Sugarii cu vârsta sub 12 săptămâni care prezintă febră pot necesita o evaluare completă a septicemiei.

- Otita internă: diagnosticul se stabileşte prin excluderea altor afecţiuni. Acesta se bazează pe simptome, antecedente şi un examen fizic. Se poate recurge la imagistică prin RMN sau tomografie computerizată pentru a exclude un accident vascular cerebral sau o problemă structurală.

Posibilele complicaţii ale otitelor

Dacă nu sunt tratate sau în cazurile severe, otitele pot duce la o serie de complicaţii grave şi de lungă durată.

Riscul cel mai imediat vizează auzul. Pacienţii pot suferi pierderea parţială sau totală a auzului sau pot dezvolta tinitus persistent, o afecţiune caracterizată prin zumzet sau şuierături cronice în urechi.

În cazuri mai extreme, otitele pot duce la complicaţii neurologice. O paralizie a nervului facial poate afecta controlul muscular, cu consecinţe atât estetice, cât şi funcţionale.

Infecţiile netratate se pot răspândi, de asemenea, la sistemul nervos central, putând duce la afecţiuni grave precum meningita bacteriană, o inflamaţie periculoasă a membranelor protectoare care înconjoară creierul şi măduva spinării. Un abces cerebral reprezintă un alt risc grav, atunci când o infecţie localizată formează o acumulare de puroi în ţesutul cerebral.

În plus, unii pacienţi pot dezvolta labirintită, o inflamaţie a structurii urechii interne responsabile de echilibru. Aceasta poate provoca ameţeli, vertij şi tulburări semnificative de echilibru.

Complicaţii în funcţie de tipul de infecţie

1. Complicaţii ale urechii externe:

• Otita externă malignă: o infecţie potenţial letală care afectează, în general, persoanele vârstnice cu diabet sau pacienţii imunodeprimaţi.
• Celulită auriculară sau periauriculară: infecţie bacteriană a pielii şi a ţesuturilor din jurul urechii externe.
• Pericondrită: infecţie a cartilajului urechii externe.
• Miringită: inflamaţie a timpanului.
• Celulită facială: infecţie bacteriană a pielii care afectează faţa.
• Osteomielită a osului temporal: o infecţie osoasă gravă care se poate răspândi pornind de la ureche.

2. Complicaţii ale urechii medii:

Deşi rare, aceste complicaţii pot fi dificil de tratat din cauza anatomiei complexe a urechii.

- Otita seroasă: acumulare persistentă de lichid fără infecţie.

- Perforarea timpanului: ruptură acută sau cronică a timpanului.

- Colesteatom: creştere cutanată anormală în urechea medie.

- Timpanoscleroză: cicatrizare sau calcifiere a timpanului.

- Petrosită: infecţie a osului temporal, rară, dar uneori mortală.

Granulom colesterinic: leziune chistică la baza craniului, lângă urechea medie.Dermatită eczematoasă infecţioasă: afecţiune cutanată inflamatorie care afectează canalul auditiv.Empiem subdural: acumulare de puroi între creier şi membrana sa externă.Abces extradural: infecţie între craniu şi învelişul extern al creierului.Hidrocefalie otitică: creşterea presiunii intracraniene asociată cu o otită medie cronică.

3. Complicaţii ale urechii interne

Complicaţiile asociate labirintitei pot include:

- Hipofuncţie vestibulară bilaterală: o afecţiune severă cauzată adesea de meningită bacteriană. Aceasta poate duce la vedere înceţoşată în timpul mişcărilor (oscilopsie), precum şi la tulburări de echilibru şi de percepţie spaţială.

- Labirintita osifiantă: structurile urechii interne se întăresc treptat, transformându-se în ţesut osos, ceea ce poate duce la o pierdere a auzului sau la o tulburare de echilibru permanentă.

Complicaţiile asociate nevritei vestibulare includ:

- Vertijul paroxistic benign poziţional: această afecţiune afectează 10-15 % dintre pacienţi în câteva săptămâni de la apariţia simptomelor.

- Vertijul postural-perceptiv persistent: o formă de vertij cronic, nerotator, asociat cu instabilitate, care afectează până la 25 % dintre persoanele diagnosticate.

Tratamentele pentru otite

Abordările terapeutice ale otitelor se bazează pe o gestionare multiplă, care vizează ameliorarea simptomelor, susţinerea procesului natural de vindecare al organismului şi prevenirea eventualelor complicaţii.

Gestionarea durerii constituie un element cheie al tratamentului iniţial. Analgezicele eliberate fără reţetă sunt recomandate în mod obişnuit pentru ameliorarea disconfortului, indiferent de tipul sau gravitatea infecţiei.

Igiena urechii are, de asemenea, o importanţă deosebită, în special în cazul otitelor externe. Medicii recomandă adesea menţinerea urechii uscate, deoarece umezeala poate agrava simptomele şi întârzia vindecarea.

Anumite cazuri pot fi gestionate prin simpla monitorizare, lăsând sistemului imunitar două-trei zile pentru a combate infecţia fără intervenţie medicală. Deşi această abordare este mai răspândită în anumite ţări, ea este mai puţin obişnuită în Statele Unite, unde se preferă, în general, un tratament mai proactiv.

Antibioticele pot fi necesare în cazul unei otite severe sau persistente. Alegerea şi modul de administrare a acestor medicamente variază în funcţie de tipul şi localizarea infecţiei.

Tratamente în funcţie de tipul infecţiei

Otita externă:

Această afecţiune se poate ameliora uneori spontan, dar cu un tratament adecvat şi dispare de obicei în 7–10 zile. Opţiunile terapeutice includ:

- Picături pe bază de corticosteroizi: contribuie la reducerea inflamaţiei.

- Picături cu antibiotice locale: prescrise frecvent; antibioticele orale sunt rareori necesare.

- Picături cu acid acetic (oţet): creează un mediu acid care inhibă creşterea bacteriană.

- Compresă caldă: aplicarea unei cârpe calde pe ureche poate oferi alinare în cazul unui furuncul.

- Curăţarea profesională a urechii: recomandată în cazul otitei externe acute.

Otita medie

Otitele medii se rezolvă, de obicei, de la sine în două-trei zile, deşi poate persista lichid în urechea medie după ameliorarea simptomelor.

- Îngrijire la domiciliu: aplicarea unei cârpe calde pe urechea afectată, hidratarea adecvată şi evitarea alergenilor, cum ar fi praful.

- Supraveghere activă (observare): adesea recomandată, cu monitorizare atentă.

- Antibiotice orale: prescrise conform recomandărilor clinice, în special în cazurile mai severe sau prelungite.

- Miringotomie: o mică incizie chirurgicală a timpanului poate fi luată în considerare în caz de durere intensă, febră sau simptome persistente, deşi această intervenţie este rar practicată.

- Operaţia de îndepărtare a vegetaţiei adenoide: vegetaţiile adenoide hipertrofiate care contribuie la otitele recurente pot fi îndepărtate; în schimb, îndepărtarea amigdalelor nu previne otitele.

Otita internă

Labirintita şi nevrita vestibulară dispar, de obicei, de la sine, dar vindecarea poate dura câteva săptămâni.

- Tratamentul labirintitei: depinde de cauză şi poate include repaus, hidratare, antivirale, corticoizi sau imunomodulatoare precum azatioprina, etanerceptul sau ciclofosfamida.

- Ameliorarea simptomelor: cure scurte cu benzodiazepine sau antihistaminice pot reduce ameţelile; medicamentele antiemetice precum prochlorperazina, pot atenua greaţa.

- Antibiotice: utilizate rar, cu excepţia cazurilor în care se confirmă o cauză bacteriană.

- Intervenţia chirurgicală: luată în considerare într-un număr redus de cazuri.

- Kinetoterapie: reabilitarea vestibulară poate ajuta creierul să se adapteze la modificările semnalelor de echilibru.

Care este impactul stării de spirit asupra otitelor?

Deşi starea de spirit nu provoacă şi nici nu vindecă direct otitele, ea poate influenţa modul în care sunt gestionate simptomele şi felul în care o persoană face faţă afecţiunii.

O atitudine pozitivă poate susţine funcţia imunitară, reduce stresul şi îmbunătăţi toleranţa la durere, favorizând potenţial vindecarea.

Persoanele cu o atitudine optimistă sunt mai predispuse să respecte tratamentul, ceea ce poate contribui la obţinerea unor rezultate mai bune.

Abordări naturale în cazul otitelor

Este important să consultaţi un specialist în sănătate înainte de a încerca orice remediu natural împotriva otitelor, în special atunci când simptomele sunt moderate, severe sau persistente.

- Fitoterapia: remediile pe bază de plante, precum Sinupret şi buşul alb, sunt utilizate în mod tradiţional pentru a susţine sănătatea căilor respiratorii superioare şi a urechii. Sinupret este o formulă germană elaborată din extracte vegetale precum măcrişul, socul negru, primula, verbina medicinală şi rădăcina de genţiană. Acesta ar putea contribui la ameliorarea congestiei sinusale, reducând indirect presiunea şi disconfortul urechii.

Verbascum, utilizat frecvent în medicina populară spaniolă, este folosit de mult timp împotriva durerilor şi infecţiilor urechilor. Deşi aceste două remedii sunt utilizate pe scară largă în practica tradiţională, datele ştiinţifice care atestă eficacitatea lor rămâne limitată.

- Produse pe bază de propolis: propolisul, o substanţă răşinoasă produsă de albine, a demonstrat proprietăţi antibacteriene, antivirale şi antiinflamatorii. Într-un studiu italian, copiii cu otită medie acută au fost trataţi timp de 72 de ore cu un supliment pe bază de propolis numit Propolisina. Cercetătorii au constatat că acest supliment reducea severitatea simptomelor, precum şi necesitatea utilizării antiinflamatoarelor, sugerând că ar putea constitui un tratament complementar util în perioada de supraveghere activă.

- Homeopatia: un studiu israelian a arătat că Otikon, picături auriculare naturopatice pe bază de usturoi, albăstrea, calendula şi sunătoare în ulei de măsline, a fost la fel de eficient ca picăturile anesteziante pentru ameliorarea durerii asociate cu otita medie acută la copii şi adolescenţi.

- Suplimente cu vitamina D: Nivelurile scăzute de vitamina D au fost asociate cu un risc crescut de infecţii ORL. O meta-analiză din 2022 a relevat că suplimentarea cu vitamina D îmbunătăţeşte rezultatele la persoanele cu afecţiuni ORL, inclusiv otite. O analiză din 2019 a sugerat, de asemenea, că vitamina D ar putea reduce riscul de otită medie acută, deşi nu împiedică formarea de puroi.

- Produse pe bază de xilitol: xilitolul, un zahăr natural prezent în fructe şi legume, ar putea susţine funcţia imunitară şi ar putea contribui la prevenirea otitelor. Cercetările au arătat că suplimentarea cu xilitol şi spray-urile nazale cu xilitol ar putea reduce riscul de otită medie la copii. Un studiu preliminar a constatat că, deşi mestecarea gumei de mestecat cu xilitol nu a îmbunătăţit semnificativ rata globală de vindecare a otitei medii, aceasta ar putea scurta durata vindecării, fiind raportate doar efecte secundare minore.

Cum se pot preveni otitele?

Pentru a vă proteja urechile şi a reduce riscul de infecţie:

• Evitaţi să vă scărpinaţi interiorul urechilor sau să introduceţi în ele obiecte precum beţişoarele de urechi.
• Păstraţi urechile curate şi uscate, în special după duş sau baie.
• Evitaţi să înotaţi în apă murdară sau poluată.
• După ce s-au udat, uscaţi-vă cu grijă urechile înclinând capul pentru a elimina excesul de apă sau folosiţi un uscător de păr la temperatură scăzută şi viteză minimă, la cel puţin 30 de centimetri de ureche.
• Folosiţi dopuri pentru urechi atunci când înotaţi, în special în piscine sau lacuri a căror calitate a apei este incertă.
• Luaţi în considerare utilizarea unui amestec de alcool sanitar şi oţet alb după înot, pentru a ajuta la prevenirea proliferării bacteriene. Consultaţi un specialist în sănătate pentru a afla prepararea, dozajul şi modul de aplicare corespunzător.
• Evitaţi fumatul şi expunerea la fumatul pasiv.

Prevenirea otitelor la copii:

• Spălaţi-vă frecvent pe mâini, precum şi pe cele ale copilului, şi curăţaţi-i regulat jucăriile pentru a limita răspândirea germenilor.
• Dacă este posibil, preferaţi alăptarea şi evitaţi să îi daţi copilului biberonul în poziţie culcată.
• Treceţi de la biberon la cană încă de la vârsta de un an şi nu culcaţi niciodată copilul cu biberonul.
• Reduceţi utilizarea suzetei după şase luni, deoarece utilizarea prelungită poate creşte riscul de infecţie.
• Feriţi copilul de fumatul pasiv.
• Alegeţi, atunci când este posibil, centre de îngrijire cu un număr redus de copii, pentru a limita expunerea la infecţii.
• Protejaţi urechile copilului menţinându-le uscate în timpul înotului, cu ajutorul dopurilor pentru urechi sau al unei bonete de baie.
• Trataţi afecţiunile subiacente legate de ureche, precum eczema sau alergiile.
• Limitaţi, pe cât posibil, contactul copilului cu copiii bolnavi.